Olanda vs Argentina Cote Pariuri

Pariază la SuperMondial cu promoția Go Super 20+22

Cu promoția SuperMondial – Go Super 20+22, dacă pariezi un bilet de minim 20 de lei care să conțină cel puțin un meci de la Campionatul Mondial, primești în aceeași zi un pariu gratuit de 22 de lei pentru pariuri pe Campionatul Mondial. Promoția e activă zilnic, în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie.

Olanda vs Argentina este una dintre întâlnirile legendare ale fotbalului mondial. Două echipe care se cunosc foarte bine, care s-au întâlnit de multe ori, Olanda și Argentina se pregătesc să o facă din nou, de data asta în sferturile de finală de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Un meci cu multe nume grele, acesta va fi urmărit de mulți iubitori ai fotbalului și cu siguranță se va regăsi pe multe din biletele pariorilor. Din acest motiv ne-am hotărât să îți prezentăm în rândurile următoare câteva statistici pentru această partidă, să îți dăm câteva predicții și pronosticuri pentru meciul de fotbal Olanda vs Argentina, dar și să îți spunem unde găsești cele mai bune cote la pariuri. Acest meci este programat pentru data de 9 decembrie, de la ora 21:00. Va avea loc pe stadionul Education City, din Al Rayyan, Qatar.

Olanda vs Argentina – Cote pariuri, ponturi, predicții, pronosticuri

Conform așteptărilor, Olanda și Argentina au terminat ambele pe primul loc în grupele lor. Chiar și așa, doar parcursul Olandei s-a potrivit cu ceea ce au prezis experții înainte de startul Cupei Mondiale. Țările de Jos au câștigat partidele cu Senegal și Qatar și au terminat la egalitate cu Ecuador. Au strâns 7 puncte, cu 5 goluri marcate și doar unul primit.

Deși a bătut Mexic și Polonia și a terminat grupa pe primul loc, Argentina a șocat întreaga lume fotbalistică, când a pierdut chiar primul său meci, cu Arabia Saudită, un adversar cu mult inferior. De atunci, însă, Argentinienii au câștigat tot.

Olanda și Argentina sunt două echipe apropiate valoric, cu aproximativ aceeași formă. Astfel, dacă te gândești să faci pariuri pe acest meci, trebuie întâi să aduni cât mai multe informații. Pentru a te ajuta, am pregătit pentru tine câteva predicții și pronosticuri la pariuri pe meciul de fotbal Olanda vs Argentina, dar și o listă cu cele mai bune cote la pariuri pe acest meci.

Olanda vs Argentina Cote Pariuri 1X2

Pariuri Olanda vs Argentina: 1X2superbet
Victorie Olanda olanda3,90
Meci Egal meci egal3,30
Victorie Argentina argentina2,30
Olanda vs Argentina Cote Pariuri: 09.12.2022

La Superbet găsești pentru meciul de fotbal Olanda vs Argentina cote pariuri de top. Cotele nu sunt foarte apropiate, Argentina fiind favorită, în ochii experților Superbet. Totuși, sunt cote mari, deoarece vorbim despre două echipe foarte valoroase, care pot câștiga împotriva oricărui adversar. Iar dacă rezultatul final al partidei nu e neapărat sigur, totuși, putem să fim siguri de un lucru: vom avea parte de un spectacol fotbalistic de zile mari.

Cum am spus deja, Olanda și Argentina sunt rivali vechi. Cele două naționale s-au întâlnit de multe ori. Iar cele mai multe dintre aceste întâlniri au avut loc la Cupa Mondială.

În total, Olanda și Argentina au jucat 9 meciuri. Dintre acestea, 4 au fost câștigate de olandezi, 3 de argentinieni iar 2 s-au terminat la egalitate

Anglia vs Franța

DatăMeciRezultatCompetiție
26.05.1974Olanda vs Argentina4-1Amical
26.06.1974Argentina vs Olanda0-4Cupa Mondială 1974
25.06.1978Argentina vs Olanda3-1Cupa Mondială 1978
22.05.1979Argentina vs Olanda0-0*FIFA Celebration
04.07.1998Olanda vs Argentina2-1Cupa Mondială 1998
31.03.1999Olanda vs Argentina1-1Amical
12.02.2003Olanda vs Argentina1-0Amical
21.06.2006Olanda vs Argentina0-0Cupa Mondială 2006
09.07.2014Argentina vs Olanda0-0*Cupa Mondială 2015
*Argentina a câștigat la penaltyuri.

Această statistică este foarte importantă. Privind-o, vedem că Argentina a reușit să învingă Olanda doar o singură dată în timpul regulamentar. Celelalte două victorii, din 1979 și 2014, au fost obținute după loviturile de departajare.

Concluzia este așadar că Olanda are un avantaj în fața Argentinei.

Olanda și Argentina la Cupa Mondială 2022

Cum am spus deja, Olanda nu a dezamăgit la acest mondial. A obținut 3 victorii și un egal în cele 4 meciuri jucate și s-a calificat în sferturi după un meci pe care l-a dominat în totalitate, cu SUA. Olanda a învins cu 3-1 în această partidă, pe care a rezolvat-o încă din prima repriză, la sfârșitul căreia conduceau deja cu 2-0. Golul americanilor a venit târziu în meci iar olandezii le-au răspuns foarte rapid, restabilind diferența de 2 goluri după nici 5 minute.

Argentina s-a impus și ea, însă nu la fel de clar. Deși a întâlnit un adversar mult mai slab, Australia, echipa lui Messi a câștigat doar cu 2-1. Sigur, a condus pe toată durata meciului, a avut posesia (61%) și a avut aproape de 3 ori mai multe atacuri periculoase (14, față de cele 5, ale Australiei), dar pe final a luat un gol și a avut emoții (chiar dacă nu foarte multe) că ar putea fi egalată. Dacă ne gândim că adversarul s-a numit Australia, parcă rezultatul nu este unul chiar atât de bun.

Și nu putem să nu discutăm despre eșecul inacceptabil cu Arabia Saudită. În acea partidă, Argentina s-a făcut de rușine. Da, statistica a fost din nou de partea sa, dar nu și golurile. Argentina a atacat, a tras la poartă de 6 ori (destul de puțin dat fiind adversarul foarte slab), dar a marcat un singur gol. Vedem așadar că atacul argentinian nu e neapărat în cea mai bună formă. Și nici apărarea, dacă e să ne gândim că a luat nu unul ci două goluri de la Arabia Saudită.

Echipa din America de Sud încă se bazează foarte mult pe Messi, unul dintre favoriții celor care pariază pe cine iese golgheter la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Problema este că atacantul celor de la PSG a ajuns la vârsta la care cei mai mulți se retrag. Iar dacă el nu joacă, nu joacă nici echipa sa. Pentru Argentina, acesta este un minus.

Olanda, în schimb, a impresionat prin jocul echipei, nu neapărat prin evoluția unui anumit jucător. De altfel, olandezii nici nu au vedete de nivelul lui Messi în lot. Sunt doar un lot de jucători care joacă foarte bine împreună. Acesta este un avantaj.

Așadar, nu ar trebui să surprindă dacă Olanda va învinge Argentina.

Predicții Olanda vs Argentina: Victorie Olanda – cotă 3,90 la Superbet

Cote Pariuri Olanda vs Argentina: Cine merge mai departe

Pariuri Anglia vs Franța: Cine merge mai departesuperbet
Olanda olanda2,40
Argentina argentina1,60
Olanda vs Argentina Cote Pariuri: 09.12.2022

Deși are în lot numeroși jucători de valoare, Argentina este prea dependentă de Messi. Încă nu am văzut-o cum se comportă fără fostul atacant al Barcelonei în teren. Știm însă ce pățește atunci când acesta e blocat.

Iar Olandezii au una dintre cele mai bune apărări de la acest mondial. Echipa lui Van Gaal a luat doar 2 goluri în cele 4 partide jucate până acum. Foarte important, Olanda joacă cu 3 fundași în zona centrală. Tripleta folosită cel mai des până acum a fost Van Dijk – Ake – Timber. Însă aici mai poate intra oricând și De Ligt. Iar dacă asta nu e tot, Dumfries și Blind, jucătorii de bandă, sunt foarte pricepuți la faza defensivă.

Argentina va da așadar peste o defensivă beton, una care cu siguranță îi va pune probleme unui Messi care parte destul de obosit. Dacă Argentina nu va marca rapid, e greu de crezut că va putea realiza ceva pe măsură ce minutele trec și oboseala se acumulează.

Având o echipă mai tânără, care joacă mai bine ca echipă, Olanda este favorită să treacă mai departe din punctul nostru de vedere.

Pronosticuri Olanda vs Argentina: Olanda merge mai departe – cotă 2,40 la Superbet

Cote la Pariuri Olanda vs Argentina: Total Goluri

Pariuri Anglia vs Franța: Total Golurisuperbet
Sub 0,57,00
Sub 1,52,70
Sub 2,51,55
Sub 3,51,20
Sub 4,51,07
Sub 5,51,01
Peste 0,51,10
Peste 1,51,47
Peste 2,52,45
Peste 3,54,60
Peste 4,59,00
Peste 5,517,00
Olanda vs Argentina Cote Pariuri: 09.12.2022

Toate semnele ne arată că Olanda vs Argentina va fi un meci al antrenorilor. Scaloni va încerca cu siguranță să îi ofere lui Messi o libertate de mișcare cât mai mare și cât mai multe ocazii de a marca, dar e greu de crezut că un antrenor experimentat precum Van Gaal îi va permite să facă ceea ce își propune.

Cum a făcut în 2014, când selecționer era tot Van Gaal, Olanda va bloca Argentina, prin marcaj strâns la oamenii cheie și prin posesie superioară. Putem așadar să fim siguri de un lucru: nu se vor marca multe goluri.

Jocul va fi cu siguranță spectaculos, însă nu unul cu multe goluri. Pronosticul nostru este așadar că se va marca cel mult un gol.

Predicții Olanda vs Argentina: Sub 1,5 goluri marcate – cotă 2,70 la Superbet

Cote la Pariuri Olanda vs Argentina: Ambele marchează

Pariuri Olanda vs Argentina: Ambele marcheazăsuperbet
DA2,10
NU1,75
Olanda vs Argentina Cote Pariuri: 09.12.2022

Următoarea propunere pe care ți-o facem în lista noastră de predicții și pronosticuri pe meciul Olanda vs Argentina e una care ar putea foarte ușor să intre în categoria pariuri sigure: Nu vor marca ambele echipe! Experții Superbet par să fie și ei de aceeași părere, dată fiind cota mică, de 1,75, pentru acest rezultat. Este una dintre cele mai mici cote Olanda vs Argentina.

S-a văzut și în ultimele 3 partide jucate de cele două echipe. Au fost 3 meciuri, cu peste 300 de minute de joc, dar doar un singur gol marcat. Nu avem niciun motiv să credem că nu va fi la fel și de această dată.

Predicții Olanda vs Argentina: Nu marchează ambele echipe – cota 1,75 la Superbet.

Olanda vs Argentina Cote la Pariuri: Total goluri Argentina

Total Goluri Argentinasuperbet
Sub 0,53,40
Sub 1,51,53
Sub 2,51,14
Peste 0,51,33
Peste 1,52,50
Peste 2,55,75
Olanda vs Argentina Cote Pariuri: 09.12.2022

Încheiem lista noastră de predicții și pronosticuri pe meciul Olanda vs Argentina cu o propunere legată de golurile marcate de Argentina. Nu credem că Argentina va marca în această partidă. Pentru acest pariu, Superbet oferă o cotă excelentă de 3,40.

Ne bazăm din nou pe istoricul întâlnirilor dintre cele două echipe, pe forma Argentinei, pe strategia lui Van Gaal și pe calitatea apărătorilor olandezi. Argentina se va opri în sferturi și o va face fără să marcheze.

Pronosticuri Olanda vs Argentina: Total Goluri Argentina: sub 0,5 – cotă 3,40 la Superbet

Cel mai important, atunci când pariezi, este să fii în siguranță. Dacă vrei să faci pariuri pe Olanda vs Argentina, fă-le doar la cele mai bune case de pariuri online legale în România. Așa, vei putea fi sigur că nu vei fi înșelat și că îți vei putea retrage câștigurile. De asemenea, doar la aceste case de pariuri vei găsi la meciul de fotbal Olanda vs Argentina cote pariuri de top.

Olanda vs Argentina la Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Înfrângerea cu Arabia Saudită încă ustură, chiar dacă Argentina a reușit să se califice în sferturile de finală de la Campionatul Mondial din Qatar. Echipa lui Scaloni se pregătește de un schimb de generații. Epoca Messi e pe final, chiar dacă mulți ar vrea să nu fie, iar acest lucru se vede în jocul Argentinei.

De partea cealaltă, Olanda pare să folosească strategia ”încet și sigur”. Nu a impresionat neapărat, însă are un joc solid, cu rezultate foarte bune.

Principalele favorite la câștigarea Campionatului Mondialsuperbet
Brazilia2,90
Franța5,50
Argentina7,00
Anglia7,50
Portugalia7,50
Olanda15,00
Maroc30,00
Croația35,00
Cote Pariuri: 09.12.2022

Lotul Olandei pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Luis van Gaal i-a convocat la acest mondial pe următorii fotbaliști:

PortariFundașiMijlocașiAtacanți
Justin BiijlowNathan AkeKenneth TaylorSteven Bergwijn
Remko PasveerMathijs De LigtSteven BerghuisCody Gakpo
Andries NoppertJurien TimberDavy KlaaasenMemphis Depay
Tyrell MalaciaXavi SimonsNoa Lang
Stefan de VrijTeun KoopmeinersVincent Janssen
Jeremie FrimpongFrenkie De JongWout Weghorst
Daley BlindMarten de RoonLuuk De Jong
Denzel Dumfries
Virgil Van Dijk
Lot actualizat: 05.12.2022

Lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Lionel Scaloni se bazează la acest mondial pe:

PortariFundașiMijlocașiAtacanți
Franco ArmaniNahuel MolinaLeandro ParedesJulian Alvarez
Geronimo RulliNicolas TagliaficoRodrigo De PaulLionel Messi
Emiliano MartinezGonzalo MontielAngel Di MariaJoaquin Correa
German PezzellaNicolas GonzalezPaulo Dybala
Marcos AcunaAlexis Mac AllisterLautaro Martinez
Cristian RomeroGuido Rodriguez
Juan FoythEnzo Fernandez
Nicolas OtamendiAlejandro Gomez
Lisandro MartinezExequiel Palacios
Lot actualizat: 05.12.2022

Despre meciul Olanda vs Argentina

olanda

Era de așteptat ca Olanda și Argentina să se întâlnească la acest Campionat Mondial. Și spunem asta fără luăm în calcul componența grupelor de la acest turneu. Ne bazăm doar pe istorie. Istoria ne-a adus de atâtea ori Olanda vs Argentina în fazele superioare ale Cupei Mondiale. Era de așteptat să o facă din nou.

Argentina e locul 3 în clasamentul FIFA. Olanda ocupă poziția a opta. Sunt două echipe puternice, două echipe care joacă fotbal de calitate, care știu fotbal și care se știu. Mai mult, între cele două există o rivalitate serioasă, una care ne aduce astăzi unele dintre cele mai bune cote Olanda vs Argentina din istorie.

argentina

Meciul Olanda vs Argentina nu va fi un meci cu goluri multe, dar va fi un meci spectaculos. Va fi un meci jucat între echipe, nu între jucători. Va fi un meci decis prin muncă și spirit de luptă, nu neapărat prin talent și inspirație.

În 1978, cele două echipe s-au întâlnit în finala Cupei Mondiale. A câștigat Argentina. În 2014, s-au întâlnit în semifinale. Tot Argentina a avut câștig de cauză. Însă, în 1998, când s-au întâlnit în sferturi, ca și acum, Olanda a fost echipa câștigătoare. Și atunci, Olanda era o echipă tânără, care se baza pe jocul de echipă, nu pe numele din lot. Deși, trebuie spus, spre deosebire de ziua de azi, atunci, îl lotul olandez se regăseau jucători legendari precum Kluivert, Davids sau De Boer.

Cupa Mondială există tocmai pentru meciuri precum Olanda Vs Argentina. Așteptăm câte 4 ani pentru a vedea cum doi monștri ai fotbalului luptă pentru cel mai râvnit trofeu din acest sport. Și foarte rar suntem dezamăgiți.

Sperăm ca lista noastră de cote, ponturi, pronosticuri și predicții să te ajute să câștigi un profit cât mai frumos, dacă te gândești și tu să faci pariuri pe meciul de fotbal Olanda vs Argentina.

Unde poți face pariuri cu cote mărite și bonus la Olanda vs Argentina

E foarte bine dacă te-ai gândit să pariezi pe Olanda vs Argentina folosind cele mai bune cote la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Totuși, dacă vrei să câștigi un profit serios, nu e destul să folosești doar cele mai bune cote. Mai trebuie să ai și un bonus pe măsură.

În tabelul următor, vei găsi o listă cu 3 dintre cele mai bune case de pariuri online din România care oferă pentru meciul Olanda vs Argentina cote pariuri foarte bune și care au unele dintre cele mai bune bonusuri la pariuri pe Cupa Mondială. Folosește aceste bonusuri, combină-le cu cele mai bune cote Olanda vs Argentina și cu pronosticurile și predicțiile noastre, pentru a obține un profit care să te mulțumească din plin.

  1. Superbet
    5/5
    Bonus de Bun Venit
    500 lei
    Cod Bonus Superbet
    Alte avantaje
    • Marjă la pariuri pe Campionatul mondial 2022: 3,37%
    • Gamă largă de pariuri sportive
    • Posibilitatea de a paria pe meciuri cu mult timp înainte
    • Live Streaming
    • Promoții cu cote cu marjă 0%
  2. Mozzart Bet
    4.9/5
    Bonus de Bun Venit
    1750 lei
    Cod Bonus Mozzart
    Alte avantaje
    • Marjă la pariuri pe Campionatul mondial 2022: 5,33%
    • Excelent bonus de bun venit care poate fi pariat și pe Campionatul Mondial
    • Bonus progresiv la pariuri
    • Bet Builder
  3. Mr Bit
    4.8/5
    Bonus de Bun Venit
    600 lei
    Cod Promoțional Mr Bit
    Alte avantaje
    • Marjă la pariuri pe Campionatul mondial 2022: 4,34%
    • Live streaming
    • Site nou și modern
    • Posibilitatea de a paria pe meciuri cu mult timp înainte

Superbet, Mr Bit și Mozzart Bet sunt printre cele mai bune case de pariuri din România. E puțin probabil să găsești altundeva la meciul de fotbal Olanda vs Argentina cote pariuri mai bune.

Cine transmite meciul de fotbal Olanda vs Argentina?

Dacă te întrebi unde vedem Campionatul Mondial de Fotbal 2022 și meciul Olanda vs Argentina, răspunsul este același: la TVR. TVR a transmis toate meciurile de la acest mondial. Le-a dat pe TVR 1, TVR 2, variantele HD ale acestor posturi, dar și online, pe platforma tvrplus.ro.

Dacă îți place să urmărești meciuri live online, îți recomandăm această platformă. Este sigură, cu transmisiuni la calitate HD, care nu se întrerup. Pe scurt, TVR Plus e site-ul perfect pentru a urmări meciuri de la mondial.

Meciul de fotbal Olanda, din sferturile Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, va avea loc vineri, 9 decembrie, de la ora 21:00. Partida se va juca pe stadionul Education City, din Al Rayyan, Qatar.

Rămâi alături de Pariuri și Jocuri pentru mai multe pronosticuri, predicții și cote la pariuri pe Anglia vs Franța sau Olanda vs Argentina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *