Pronosticuri Euro 2020 | Turcia – Italia | Țara Galilor – Elveția

După 5 ani de așteptare, iubitorii Campionatului European se pot reîntâlni în sfârșit cu competiția lor favorită. Cu o întârziere de 1 an, din cauza pandemiei de COVID-19, Euro 2020 își deschide din nou porțile. Vineri, 11 iunie 2021, această ediție a Campionatului European va lua startul, cu un meci tare, Turcia – Italia.

Iubitorii de pariuri sunt bineînțeles cei mai fericiți de începerea Euro 2020. Într-o perioadă în care altfel ar fi fost lipsiți de competiții interesante pe care să parieze, ei vor avea parte de fotbal de cea mai bună calitate și de pariuri incitante, care ar putea să le aducă câștiguri importante. 

Noi ne-am gândit să le dăm o mână de ajutor iubitorilor de pariuri și să îi ajutăm să se pregătească pentru primele două meciuri ale Euro 2020, meciuri din grupa A. Acestea sunt Turcia – Italia și Țara Galilor – Elveția. Două meciuri tari, cu 4 echipe pline de vedete, dar și cu cote foarte bune. 

Pentru a fi în siguranță și pentru a te putea bucura atât de Euro 2020 cât și de pariul tău, îți recomandăm să verifici lista cu case de pariuri legale în România.

Avancronică Turcia – Italia

Casele de pariuri dau Italia favorită în meciul cu Turcia. Azurii sunt de altfel favoriți la câștigarea grupei A, după ce s-au calificat la Euro 2020 câștigând toate meciurile din preliminarii (doar Belgia a mai reușit o asemenea performanță), cu un golaveraj de 37-4. 

Faimoasă cândva pentru apărarea puternică, Italia este acum una dintre echipele cele mai de temut, datorită formei ofensive arătată în ultimii ani. Chiar mai mult, italienii vor căuta să se revanșeze față de suporteri, după ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2018. Asta nu e o veste bună pentru Turcia.

Echipe probabile Turcia – Italia

Cu siguranță Roberto Mancini va dori să pornească cu dreptul acest turneu final. Ne putem astfel aștepta să folosească vechea gardă în apărare. Cuplul Bonucci – Chiellini e unul de încredere, bine sudat și cu foarte multă experiență. Evident, golgheterul Immobile va conduce atacul, cu extremele Berardi și Insigne în roluri de suport. O veste proastă pentru italieni este absența lui Verratti, mijlocașul fiind încă nerecuperat după o accidentare suferită la genunchi acum mai bine de o lună.

Primul XI Italia – Donnaruma – Florenzi, Bonucci, Chiellini, Spinazzola – Barella, Locatelli, Jorghinho – Insigne, Immobile, Berardi

Antrenor: Roberto Mancini

De partea cealaltă, antrenorul Turciei, Şenol Güneş, va încerca să provoace o nouă surpriză, la fel cum a făcut și acum aproape 20 de ani, când Turcia a terminat pe locul 3, la Cupa Mondială din 2002. Și chiar nu e imposibil ca o surpriză să aibă loc. 

În preliminarii, Turcia i-a furat Franței 4 puncte, suferind o singură înfrângere. Chiar și așa a terminat grupa pe locul 2.  

Primul XI Turcia – Çakir – Çelik, Demiral, Söyüncü, Meras – Yazici, Tufan, Yokuslu, Calhanoglu, Karaman – Yilmaz

Antrenor: Şenol Güneş

Meciul Turcia – Italia va deschide această ediție a Euro. Partida va avea loc vineri, 11 iunie, de la ora 22:00, pe Stadio Olimpico, din Roma. 

Cote pariuri Turcia – Italia

Forma bună a Italiei și faptul că joacă primul meci chiar acasă, în fața propriilor suporteri, pe Stadio Olimpico, din Roma, au făcut ca experții să o vadă drept favorită în partida cu Turcia. La 888 Sport găsiți poate cele mai bune cote pentru pariuri pe meciul Turcia – Italia:

Data și oraMeci1X2Casa de pariuri
11 Iunie 2021
22:00
🇹🇷 Turcia – Italia 🇮🇹7,003,651,60888 sport

Avancronică Țara Galilor – Elveția

Poate nu la fel de răsunător ca partida Turcia – Italia, celălalt meci al Grupei A, Țara Galilor – Elveția, va fi cu siguranță foarte interesant, atât pentru privitori, cât și pentru pariori. Vedete precum Gareth Bale, Xaka, Ramsey, Shaqiri sau Daniel James se vor asigura că publicul nu va fi dezamăgit.

În ceea ce privește partea de pariuri sportive, meciul Țara Galilor – Elveția e unul cu cote excelente. Elvețienii sunt favoriți, în ciuda numelui foarte greu din naționala Țării Galilor. Va rămâne însă de văzut dacă Gareth Bale va reuși să încline balanța în favoarea echipei sale. 

Echipe probabile Țara Galilor – Elveția

În ultimele meciuri, Țara Galilor a arătat că nu e încă hotărâtă în ceea ce privește linia de fund. Selecționerul Ryan Giggs, fostul mare jucător al celor de la Manchester United, a experimentat folosind formule cu 3 sau cu 4 fundași. Însă dacă linia de fund e nesigură, în ceea ce privește atacul nu există îndoială. Harry Wilson va fi atacantul central, cu Bale și Daniel James pe flancuri.

Primul XI Țara Galilor – Ward – Mepham, Rodon, Davies – Roberts, Ramsey, Morrell, Norrington-Davies – Bale, Wilson, James

Antrenor: Ryan Giggs

Elveția joacă cu 2 atacanți, care vor fi cu siguranță susținuți de Shaqiri. O bătălie puternică vor da așadar Remo Freuler și Denis Zakaria, pentru poziția de mijlocaș central, lângă punctul fix Xhaka. Elveția și-a câștigat grupa din calificările la Euro 2020, spre deosebire de Țara Galilor, care s-a calificat de pe locul 2. 

La ultimul Euro, în 2016, Elveția a reușit să treacă de grupe. A fost prima și singura lor reușită de acest gen. Vor căuta așadar să repete performanța și poate chiar să o întreacă. De partea cealaltă, Țara Galilor a reușit să ajungă chiar în semifinalele Euro 2016. Presiunea e astfel pe Bale & Compania, pentru a nu se face de rușine.

Cote pariuri Țara Galilor – Elveția

888 Sport oferă cote excelente pentru meciul Țara Galilor – Elveția. Acesta va fi însă unul dintre meciurile strânse ale Euro 2020, orice rezultat fiind posibil. Iată cotele oferite de 888 Sport:

Data și oraMeci1X2Casa de pariuri
12 Iunie 2021
16:00
🏴󠁧󠁢󠁷󠁬󠁳󠁿 Țara Galilor – Elveția🇨🇭3,953,052,17888 sport

Meciul Țara Galilor – Elveția va avea loc sâmbătă, 12 iunie, de la ora 16:00. Partida se va disputa pe stadionul Olympic din Baku.

Rămâneți alături de Pariuri și Jocuri pentru alte pronosticuri Euro 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *