Pronosticuri Brazilia – Elveția

Pariază la SuperMondial cu promoția Go Super 20+22

Cu promoția SuperMondial – Go Super 20+22, dacă pariezi un bilet de minim 20 de lei care să conțină cel puțin un meci de la Campionatul Mondial, primești în aceeași zi un pariu gratuit de 22 de lei pentru pariuri pe Campionatul Mondial. Promoția e activă zilnic, în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie.

Grupa G de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022, din Qatar, este una dintre cele mai interesante. Începe cu un meci tare, Brazilia – Serbia, încă din prima etapă, și continuă în a doua cu un meci cel puțin la fel de tare, Brazilia – Elveția. Acesta din urmă este programat pentru data de 28 noiembrie, de la ora 18:00. Va avea loc pe Stadium 974, din Doha. În materialul următor, îți vom spune câteva ponturi și pronosticuri pentru meciul Brazilia – Elveția, vom vedea ce pariuri profitabile poți face pe acest meci și care sunt cele mai noi știri despre cele două echipe.

Pentru a fi în siguranță atunci când pariezi, noi îți recomandăm să joci doar la cele mai bune case de pariuri online legale în România. Numai așa poți să fii sigur că nu vei fi înșelat și că îți vei putea retrage toate câștigurile obținute din pariuri pe meciul Brazilia – Elveția.

Ponturi și Pronosticuri Brazilia – Elveția

Brazilia și Elveția sunt principalele favorite la trecerea în faza următoare a Cupei Mondiale. Brazilia, bineînțeles, este prima favorită, Seleção fiind în același timp și marea favorită la câștigarea competiției care are loc anul acesta în Qatar. Elveția, în schimb, va fi nevoită să lupte cu Serbia pentru locul 2. Pentru elveției, nu va fi o grupă ușoară. Sârbii vor da și ei totul pentru a se califica mai departe. Așa că Elveția va fi nevoită să încerce să obțină cât mai mult din meciul cu Brazilia.

Și, dacă ne uităm la istoricul întâlnirilor dintre cele 2, vedem că Elveția chiar ar putea produce o surpriză. Vom discuta despre acest lucru în rândurile următoare, în care îți vom prezenta și 5 pronosticuri și pariuri pe care le poți face pe meciul de fotbal Brazilia – Elveția.

Pariuri Brazilia – Elveția: 1X2

Pariuri Brazilia – Elveția: 1X2superbet
Victorie Brazilia brazilia1,52
Meci Egal meci egal4,80
Victorie Elveția elveția7,50
Brazilia vs Elveția Cote Pariuri: 28.11.2022

Când ai de-a face cu o superfavorită cum e Brazilia, e ușor să vrei să pariezi pe victoria ei. Noi ne începem însă seria de pronosticuri pentru meciul Brazilia – Elveția cu unul care s-ar putea să te surprindă. Îți sugerăm să pariezi că această partidă se va termina la egalitate. Cota pentru un egal este de 4,40 la Superbet, una excelentă, care îți poate aduce un profit serios.

Dar nu ne-am uitat doar la cotă când am făcut această propunere. Ne-am uitat mai degrabă la istoricul întâlnirilor dintre cele două echipe. Îl poți vedea mai jos:

  • Brazilia – Elveția, 2-2, 28.06.1950, Cupa Mondială
  • Elveția – Brazilia, 1-1, 11.04.1956, Amical
  • Brazilia – Elveția, 2-0, 21.12.1980, Amical
  • Brazilia – Elveția, 1-1, 19.05.1982, Amical
  • Elveția – Brazilia, 1-2, 17.06.1983, Amical
  • Elveția – Brazilia, 1-0, 21.06.1989, Amical
  • Elveția – Brazilia, 1-2, 15.11.2006, Amical
  • Elveția – Brazilia, 1-0, 14.08.2013, Amical
  • Brazilia – Elveția, 1-1, 17.06.2018, Cupa Mondială

Se poate observa așadar că cele două echipe se cunosc destul de bine. S-au întâlnit deja de destule ori, de 9 ori, mai exact. Trei din partide au fost câștigate de Brazilia, patru s-au terminat la egalitate și Elveția a ieșit învingătoare de două ori. Sunt rezultate la care poate că nu te-ai fi așteptat, dat fiind nivelul fotbalului brazilian, care e văzut în lume mult mai bine decât cel elvețian.

Vedem însă că meciurile dintre cele două echipe au fost mereu foarte echilibrate. Brazilia a marcat 11 goluri în cele 9 întâlniri, în timp ce Elveția a marcat de 9 ori. Ba mai mult, cele două meciuri oficiale jucate între ele, ambele la Cupa Mondială, s-au terminat la egalitate.

Și mai este un aspect pe care îl luăm în considerare. Brazilia și Elveția sunt favorite să câștige meciurile din prima etapă. Brazilia joacă cu Serbia, în timp ce Elveția întâlnește Camerun. Meciul direct, din a doua etapă, e la doar 4 zile de primul. Nu e exclus ca cele două să aleagă să joace mai relaxat, tocmai pentru a evita oboseala și accidentările, urmând să se concentreze mai mult pe meciurile din ultima etapă.

Brazilia și Elveția la Cupa Mondială

După prima etapă de la Cupa Mondială, Brazilia și Elveția au colectat ambele câte 3 puncte, așa cum ne-am așteptat. Astfel, scenariul propus de noi mai sus pare să fie foarte probabil. Brazilia nu are de ce să riște în acest moment. A arătat în meciul cu Serbia că poate câștiga ușor orice meci. Dar știe și că Elveția e o echipă periculoasă. Așa că cel mai probabil va juca pe greșeala adversarului.

De partea cealaltă, Elveția ar avea un motiv să încerce să obțină victoria. Meciul său din ultima etapă, cu Serbia, nu va fi la fel de ușor precum meciul brazilienilor cu Camerun. Chiar și așa, sunt șanse mult mai mari ca Elveția să învingă Serbia decât Brazilia.

Și mai e un lucru de luat în considerare. Un punct cu Brazilia nu e deloc rău. Pentru Elvețieni, a nu pierde această partidă e aproape la fel de bine ca a o câștiga.

Pronosticuri Brazilia – Elveția: Meci egal – cotă 4,80 la Superbet

Pariuri Brazilia – Elveția: Total Goluri

Pariuri Brazilia – Elveția: Total Golurisuperbet
Sub 0,510,00
Sub 1,53,40
Sub 2,51,90
Sub 3,51,35
Sub 4,51,12
Sub 5,51,03
Peste 0,51,05
Peste 1,51,33
Peste 2,51,90
Peste 3,53,25
Peste 4,56,50
Peste 5,513,00
Brazilia vs Elveția Cote Pariuri: 28.11.2022

Continuăm seria noastră de pronosticuri pentru meciul de fotbal Brazilia – Elveția cu unul legat de analiza de mai sus. Îți propunem să pariezi că în acest meci se vor marca sub 2,5 goluri. Cota oferită de Superbet pentru acest pariu este una decentă, de 1,90.

Așa cum am văzut deja în statistica întâlnirilor directe dintre Brazilia și Elveția, meciurile tind să fie destul de strânse. Din cele 9 întâlniri, doar în 3 s-au marcat mai mult de 2 goluri.

Știm sigur că Brazilia și Elveția nu vor căuta să facă spectacol în această partidă. Mai ales dacă vor căuta să obțină maximul, vor fi foarte atente în apărare și foarte conservatoare în atac. Asta deoarece e clar că fiecare știe cât de puternică este cealaltă și că, între ele, există un grad ridicat de respect în acest moment.

Echipa care va deschide scorul, dacă o va face, va încerca să țină de rezultat. Se va închide, pentru a nu-i permite celeilalte să egaleze. Aceasta din urmă va căuta egalarea, dar în niciun caz nu se va arunca peste adversar. Dacă va reuși să egaleze, sunt șanse mari ca meciul să se termine așa.

Pronosticuri Brazilia – Elveția: Sub 2,5 goluri marcate – cotă 1,90 la Superbet

Pariuri Brazilia – Elveția: Impar/Par

Pariuri Brazilia – Elveția: Impar/Parsuperbet
Impar1,90
Par1,90
Brazilia vs Elveția Cote Pariuri: 28.11.2022

Pentru a treia propunere, din seria noastră de pronosticuri pe meciul de fotbal Brazilia – Elveția, îți sugerăm să pariezi că se va marca un număr par de goluri. Și acest pariu are la Superbet o cotă decentă, de 1,90. Acesta aproape că îți va dubla suma pariată și are șanse foarte mari să se întâmple.

Cum am arătat deja, chiar nu ar fi o surpriză dacă meciul de fotbal Brazilia – Elveția, de la Cupa Mondială din Qatar, s-ar termina la egalitate. Vorbim despre două echipe cu loturi valoroase, cu jucători care joacă la echipe foarte puternice. Ambele echipe știu așadar foarte bine ce trebuie să facă pentru a nu pierde.

Dacă meciul se va termina le egalitate, atunci numărul de goluri marcate va fi cu siguranță unul par. Pariul tău va fi câștigător în acest caz.

Pronosticuri Brazilia – Elveția: Număr par de goluri marcate – cota 1,90 la Superbet.

Pariuri Brazilia – Elveția: Ambele Marchează

Pariuri Brazilia – Elveția: Ambele Marcheazăsuperbet
DA2,15
Nu1,70
Brazilia vs Elveția Cote Pariuri: 28.11.2022

Brazilia în 2022, fără Cupa Mondială

Brazilia a avut un 2022 excelent până acum. Selecționata antrenată de Tite a făcut un singur egal în acest an, obținând în rest doar victorii:

MeciScor
Ecuador – Brazilia1-1
Brazilia – Paraguay4-0
Brazilia – Chile4-0
Bolivia – Brazilia0-4
Coreea de Sud – Brazilia1-5
Japonia – Brazilia0-1
Brazilia – Ghana3-0
Brazilia – Tunisia5-1

Dacă poți spune ceva despre naționala Braziliei este că știe să marcheze goluri. Cu siguranță va marca și cu Elveția.

Elveția în 2022, fără Cupa Mondială

Elveția nu a avut un 2022 la fel de bun ca Brazilia, însă a și jucat meciuri mult mai tari. A înregistrat următoarele rezultate în acest an:

MeciScor
Anglia – Elveția2-1
Elveția – Kosovo1-1
Cehia – Elveția2-1
Portugalia – Elveția4-0
Elveția – Spania0-1
Elveția – Portugalia1-0
Spania – Elveția1-2
Elveția – Cehia2-1

Elveția a început cu rezultate slabe anul 2022, însă și-a revenit în această vară, cu o victorie împotriva Portugaliei. A urmat o victorie și mai răsunătoare, cu Spania, în deplasare, apoi o nouă victorie acasă, contra Cehiei.

Elveția a arătat că poate juca de la egal la egal cu echipele mari. Și cu siguranță poate marca împotriva lor.

Pronosticuri Brazilia – Elveția: Ambele echipe marchează – Cotă 2,15 la Superbet

Pariuri Brazilia – Elveția: Șansă dublă și GG

Pariuri Brazilia – Elveția: Șansă dublă și GGsuperbet
1X & Da2,35
1X & Nu1,85
X2 & Da4,50
X2 & Nu6,00
12 & Da2,90
12 & Nu1,85
Brazilia vs Elveția Cote Pariuri: 28.11.2022

Încheiem seria de pronosticuri pentru meciul de fotbal Brazilia – Elveția cu o propunere care poate fi considerată ca făcând parte din seria pariuri sigure. Vorbim despre un pariu Șansă Dublă & Ambele Marchează, GG. (Vezi aici ce înseamnă GG la pariuri) Aici îți propunem să alegi 1X & Da, adică să pariezi că Brazilia va câștiga meciul sau că se va termina la egalitate și că ambele echipe vor marca.

Acesta este un pariu destul de sigur iar cotă este una foarte bună, de 2,35. Brazilia este favorită să câștige meciul. Dar, dacă nu îl va câștiga, cu siguranță nu va pierde, deci partida se va termina la egalitate. Și ambele echipe au șanse să înscrie. Dacă a reușit să marcheze în porțile Angliei, Spaniei și Portugaliei, cu siguranță Elveția poate înscrie și în poarta Braziliei.

Pronosticuri Brazilia – Elveția: 1X & ambele marchează – cotă 2,35 la Superbet

Brazilia și Elveția la Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Conform cotelor oferite de experți, meciul de fotbal Brazilia – Elveția este cel mai tare din Grupa G. Cele două echipe sunt principalele favorite la calificarea în faza următoare a competiției:

Câștigătoare Grupa Gsuperbet
Brazilia1,12
Elveția7,00
Serbia20,00
Camerun50,00

E puțin probabil ca Brazilienii să aibă probleme în ceea ce privește calificarea în faza următoare. Povestea nu e însă aceeași pentru Elvețieni. Ei vor trebui să lupte cu o echipă a Serbiei foarte motivată. Din acest motiv, meciurile directe ale celor două cu Brazilia vor fi foarte importante. Echipa care reușește să fure un punct în aceste meciuri va avea prima șansă la calificarea mai departe de pe locul 2.

Lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Selecționerul Tite a anunțat la startul lunii noiembrie lotul cu care va face deplasarea în Qatar. Aceștia sunt jucătorii cu care Brazilia va ataca această ediție a celei mai importante cupe la fotbal:

PortariFundașiMijlocașiAtacanți
AlissonThiago SilvaCasemiroNeymar
EdersonMarquinhosLucas PaquetaPedro
WevertonDaniloBruno GuimaraesRicharlison
Eder MilitaoFredVinicius Junior
Alex SandroEverton RibeiroRaphinha
Alex TellesFabinhoAntony
BremerGabriel Jesus
Dani AlvesGabriel Martinelli
Alex Sandro
Lot actualizat: 08.11.2022

Lotul Elveției pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022

Antrenată de Murat Yakin, fost jucător de legendă al Elveției, naționala țării cantoanelor se mândrește cu un lot de top, cu jucători de la echipe puternice precum Manchester City, Valencia, Newcastle United, Chelsea, Arsenal, Borussia Dortmund, Galatasaray sau Monaco. Pentru Campionatul Mondial din Qatar, Hakan Yakin i-a selecționat pe:

PortariFundașiMijlocașiAtacanți
Yann SommerRicardo RodriguezXherdan ShaquiriHaris Seferovic
Gregor KobelFabian ScharGranit XhakaBreel Embolo
Philipp KohnManuel AkanjiRemo FreulerRuben Vargas
Jonas OmlinNico ElvediDenis ZakariaChristian Fassnacht
Silvan WidmerDjibiril Sow
Eray ComertRenato Steffen
Fabian Frei
Michael Aebischer
Edimilson Fernandes
Noah Okafor
Ardon Jashari
Fabian Rieder
Lot actualizat: 15.11.2022

Despre meciul Brazilia – Elveția

brazilia

Meci din a doua etapă a fazei grupelor, Brazilia – Elveția va aduce față în față două echipe care tocmai ce s-au obișnuit cu ideea de participare la o Cupă Mondială pe timp de iarnă. Chiar dacă competiția are loc într-o țară călduroasă, unde în niciun caz jucătorii nu vor tremura de frig, aceștia tot vor avea nevoie de o acomodare, măcar mentală, la acest nou concept de cupă mondială.

Vor fi nevoiți să facă această adaptare cât mai repede, deoarece Campionatul Mondial din Qatar în niciun caz nu va aștepta după ei. Echipa care va reuși acest lucru cel mai repede, va avea un avantaj în meciul direct.

elveția

Iar despre meciul direct putem spune cu siguranță că va fi unul de luptă. Am văzut deja ce ne spune statistica. Meciurile Brazilia – Elveția au fost întotdeauna foarte strânse și, cel mai probabil, așa va fi și de această dată. Dar asta nu înseamnă că nu vom avea un meci spectaculos.

Dacă cei doi selecționeri vor decide să își odihnească jucătorii pentru etapa a doua din grupe, rezervele care vor intra pe teren în meciul direct vor da totul pentru a impresiona. Vom vedea așadar un fotbal de calitate. În ceea ce privește rezultatul, strategic, are sens ca cele două echipe să se concentreze pe jocurile care cel puțin în teorie par mai ușoare, cu Serbia și Camerun. Așadar, un rezultat de egalitate are șanse foarte mari să se întâmple. Însă, când vorbim de Cupa Mondială, cea mai importantă competiție fotbalistică de pe planetă, orice se poate întâmpla.

Unde poți face pariuri cu cote mărite și bonus pe Brazilia – Elveția

Pentru a obține cel mai mare profit posibil, nu e necesar doar să găsești cele mai bune cote la pariuri pe Cmapionatul Mondial de Fotbal 2022. La fel de important este să poți paria cu bonus. Un bonus de bun venit sau un bonus fără depunere te pot ajuta foarte mult. Ele îți pot aduce un câștig mai mare, fără ca tu să trebuiască să scoți mai mulți bani din propriul buzunar. Pentru a te ajuta, am alcătuit lista de mai jos, o listă cu cele mai bune bonusuri la pariuri pe Cupa Mondială oferite de casele de pariuri din România.

  1. Superbet
    5/5
    Bonus de Bun Venit
    500 lei
    Cod Bonus Superbet
    Alte avantaje
    • Marjă la pariuri pe Campionatul mondial 2022: 3,37%
    • Gamă largă de pariuri sportive
    • Posibilitatea de a paria pe meciuri cu mult timp înainte
    • Live Streaming
    • Promoții cu cote cu marjă 0%
  2. Mozzart
    4.9/5
    Bonus de Bun Venit
    1750 lei
    Cod Bonus Mozzart
    Alte avantaje
    • Marjă la pariuri pe Campionatul mondial 2022: 5,33%
    • Excelent bonus de bun venit care poate fi pariat și pe Campionatul Mondial
    • Bonus progresiv la pariuri
    • Bet Builder
  3. Mr Bit
    4.8/5
    Bonus de Bun Venit
    600 lei
    Cod Promoțional Mr Bit
    Alte avantaje
    • Marjă la pariuri pe Campionatul mondial 2022: 4,34%
    • Live streaming
    • Site nou și modern
    • Posibilitatea de a paria pe meciuri cu mult timp înainte

Cine transmite meciul de fotbal Brazilia – Elveția?

Pe măsură ce ne apropiem de startul celui mai important turneu fotbalistic din acest an, tot mai mulți oameni întreabă unde vedem Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Probabil că te-ai întrebat și tu, așa cum siguranță te-ai întrebat și cine transmite meciul de fotbal Brazilia – Elveția, meciul despre care am vorbit în acest articol și pe care tu vrei să pariezi.

Meciul de fotbal dintre naționalele Braziliei și Elveției, de la Cupa Mondială din Qatar, va fi transmis la noi de Televiziunea Română, cea care televizează toate partidele de la turneul final.

Partida este programată pe data de 28 noiembrie, de la ora 18:00, ora României. Va avea loc pe Stadium 974, un stadion cu o capacitate de 40 de mii de locuri, deschis la sfârșitul anului trecut, în Doha.

Îți amintim însă că poți urmări meciuri de la CM 2022 și pe platformele caselor de pariuri care transmit meciuri live online. Casele de pariuri au transmisiuni foarte bune, la calitate HD. Stream-urile lor sunt fără întreruperi și fără erori de conexiune, cum se întâmplă des pe site-urile gratuite de streaming. Iar pentru a le putea urmări, trebuie doar să ai un cont la aceste case de pariuri

Rămâi alături de Pariuri și Jocuri pentru mai multe pronosticuri precum cele pentru meciul de fotbal Brazilia – Elveția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *