WINBET face pact cu Diavolul Milanez
WINBET, una dintre cele mai importante case de pariuri online legale în România, a anunțat în această săptămână o mișcare care va ajuta la dezvoltarea brandului și extinderea sa la nivel european. WINBET a devenit partenerul oficial regional de pariuri al clubului AC Milan, unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal din lume. Parteneriatul e cu atât mai important cu cât reprezintă prima asociere oficială dintre un operator local de pariuri și un club de top din fotbalul de pe continent.
Parteneriatul dintre WINBET și AC Milan se va extinde la nivel european. Acesta va avea exclusivitate în Bulgaria, România, Serbia, Croația și Belarus. Așadar ne putem aștepta să vedem și în țara noastră mai des imagini cu Diavolul Milanez.
Și trebuie spus că WINBET pare pus pe treabă serioasă. În această primăvară, casa de pariuri a anunțat încheierea unui parteneriat strategic cu unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care i-a avut România în ultimii 20 de ani, Ciprian Marica. Acesta a devenit ambasadorul WINBET în țara noastră, declarând că:
„Sunt bucuros să mă alătur unei companii care pune accent pe responsabilitate, inovație și pe oferirea unei experiențe de divertisment completă pentru jucători. Văd acest parteneriat ca pe o oportunitate de a susține dezvoltarea unei industrii care evoluează constant și care își asumă un rol tot mai important în ceea ce privește jocul responsabil și implicarea în comunitate.”
Ciprian Marica
Parteneriatul este văzut de AC Milan ca o oportunitate de a se extinde în această zonă a Europei și de a-și construi o bază de fani în Bulgaria, România, Serbia, Croația și Belarus. De altfel, Maikel Oettle, Chief Commercial Officer la AC Milan, a declarat că:
„Suntem încântați să primim WINBET în familia AC Milan. Acest parteneriat este o ocazie importantă de a aduce mai aproape de fanii din Europa de Est tradiția și pasiunea care definesc clubul nostru. Împreună cu WINBET, vrem să construim experiențe noi și atractive care să întărească legătura cu suporterii și să pună în valoare spiritul AC Milan.”
Maikel Oettle
Parteneriatul cu AC Milan vine cum nu se poate mai bine pentru WINBET, într-un moment delicat, în care CNA le-a interzis recent companiilor de jocuri de noroc să se mai folosească de vedete și persoane cunoscute în reclamele pe care și le fac la TV, la radio dar și în mediul online. Astfel, deși nu se va mai putea folosi de imaginea lui Ciprian Marica, WINBET se va putea folosi de parteneriatul cu AC Milan.
Conform unui studiu realizat de INSCOP în martie 2024, 0,9% din români, adică aproximativ 170 de mii de cetățeni de-ai țării noastre, au declarat că sunt susținători ai lui AC Milan. Chiar dacă Barcelona (12,2%), Real Madrid (11,6%) și Liverpool (2,6%) sunt primele 3 cele mai populare echipe străine printre români, AC Milan are și ea parte de un număr serios de susținători în țara noastră. Pentru WINBET, acesta este cu siguranță un câștig.
„Parteneriatul cu AC Milan va contribui semnificativ la obiectivul nostru de a oferi divertisment responsabil, de calitate și conținut premium clienților noștri. Suntem extrem de bucuroși că putem aduce emoția, pasiunea și excelența unui gigant al fotbalului mondial, precum AC Milan, mai aproape de publicul nostru.”
Mark Adonia, CEO WINBET România
Parteneriatul WINBET – AC Milan a fost anunțat printr-un eveniment organizat la Sofia. Invitat special la acest eveniment a fost unul dintre cei mai importanți jucători pe care AC Milan i-a avut la sfârșitul secolului trecut. Este vorba despre fostul internațional italian, Alessandro ”Billy” Costacurta, fotbalist cu 59 de prezențe în naționala Italiei și nu mai puțin de 458 de meciuri în tricoul celor de la AC Milan.
Costacurta este unul dintre cei mai de succes fotbaliști din istoria fotbalului, palmaresul său având 7 titluri Serie A, o Coppa Italia, 5 supercupe ale Italiei, CINCI CUPE ALE CAMPIONILOR EUROPENI, dar și 3 Supercupe ale Europei și 2 Cupe Intercontinentale. La eveniment, Costacurta și-a pus semnătura pe un tricou oficial de-al celor de la AC Milan. Acesta va fi acordat ca premiu utilizatorilor înregistrați la WINBET.