Cote Pariuri Dinamo – Steaua

liga 2

Eternul Derby, meciul dintre Steaua București și Dinamo București, este cea mai importantă întâlnire din fotbalul românesc. Indiferent de liga în care are loc, indiferent de forma fiecărei echipe, indiferent de vreme, situația economică sau orice altceva, acest meci de fotbal va fi mereu cel mai urmărit meci al anului. Cum e și normal, Eternul Derby este un meci de importanță maximă și pentru pariorii care caută mereu cele mai bune cote la pariuri pe Dinamo – Steaua, pentru a obține câștiguri cât mai mari, dar și să afle cine transmite Steaua – Dinamo.

Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, Eternul Derby are loc în acest an în Liga 2, acolo unde Steaua București și Dinamo București se bat pentru promovarea în prima ligă de fotbal. Prezența celor două în Liga 2 este o nouă dovadă a decăderii fotbalului românesc, care a pierdut din valoare în ultimii ani. Chiar și așa, Eternul Derby rămâne Eternul Derby iar cele două echipe promit să ofere un spectacol de zile mari.

Unde găsim cele mai bune cote la pariuri pe Dinamo – Steaua în 2022

Casa de PariuriCote Pariuri Dinamo – SteauaBeneficii oferiteBonus de Bun VenitJoacă acum
getsbetDinamo: 3,20
Meci egal: 3,10
Steaua: 2,27
Cote mărite la pariuri pe Steaua;
Bonus fără depunere.
600 leiPariază acum
superbetDinamo: 3,20
Meci egal: 3,30
Steaua: 2,20
Cote cu marjă 0%;
Promoția SuperAvantaj.
500 leiPariază acum
BetanoDinamo: 3,15
Meci egal: 3,15
Steaua: 2,30
Cote cu marjă 0%;
Promoția Avans de 2 goluri;
Miza înapoi la 0-0.
500 leiPariază acum
Cote Pariuri Dinamo – Steaua actualizate: 30.08.2022

Urmăritorii site-ului Pariuri și Jocuri ne scriu deseori cerându-ne să îi ajutăm cu informații despre casele de pariuri unde se gândesc să parieze, despre bonusuri sau despre cotele oferite pentru anumite meciuri. Așa s-a întâmplat și în acest caz. Astfel, pentru a veni în ajutorul celor care caută cele mai bune cote la pariuri pe Dinamo – Steaua, meci care va avea loc în etapa cu numărul 6, din acest sezon de Liga 2, am alcătuit această listă. În ea am trecut casele de pariuri care oferă cele mai bune cote la meciul Dinamo – Steaua, dar și alte câteva beneficii pe care le puteți obține jucând la ele.

Sperăm ca aceste informații, precum și celelalte informații trecute în acest articol să vă fie de folos și să vă ajute să obțineți un profit cât mai bun la pariuri pe Dinamo – Steaua.

Ponturi Dinamo – Steaua 2022

Un meci Steaua vs. Dinamo este mereu o sărbătoare pentru un iubitor de pariuri. Asta deoarece, indiferent de formele prin care trec cele două echipe, un astfel de meci va fi mereu unul deschis și spectaculos. Ceea ce înseamnă că, la pariuri, numărul de opțiuni de pariere va crește considerabil, așa cum vor crește și cotele.

Pentru meciul Dinamo – Steaua din acest sezon, avem câteva ponturi pe lângă tradiționalul 1X2 pe care cu siguranță îl vor juca toți pariorii. Iată așadar ce vă propunem:

Dinamo vs. Steaua – Peste 2,5 goluri marcate în meci

Dacă există un cuvânt care să descrie Eternul Derby atunci acesta este: SPECTACULOS! Un meci Steaua – Dinamo va avea mereu calitate și va încânta mereu suporterii prin numărul mare de goluri care vor fi marcate.

Iar în acest sezon sunt șanse foarte mari ca să vedem o ploaie de goluri la meciul Dinamo – Steaua.

Cum am spus deja, cele două echipe vor fi obligate de tradiție să joace ofensiv. Mai mult, le va obliga și clasamentul. Steaua și Dinamo au început cu stângul acest sezon de Liga 2. Dinamo a obținut o victorie în prima etapă, dar apoi a pierdut în etapele 2 și 3, arătând că nu a reușit să treacă peste forma slabă din sezonul trecut, în care a retrogradat din Liga 1.

Câinii au încasat în total 5 goluri în primele 3 meciuri, arătând că au o defensivă extrem de poroasă.

Nici Steaua București nu se poate lăuda cu un început mai bun al sezonului. Chiar dacă au arătat un joc destul de bunicel, steliștii au înregistrate rezultate foarte slabe. Un egal rușinos, cu Metaloglobus, în prima etapă, și o înfrângere usturătoare, cu Csikszereda, în etapa 3, au însemnat două dușuri foarte reci pentru steliști. Oamenii lui Oprița nu își mai permit să calce strâmb. Astfel, la meciul cu marea rivală, e de așteptat ca aceștia să dea totul.

În acest moment, Steaua are un joc mai bun ca cel al lui Dinamo. Va căuta golul și, cel mai probabil, îl va găsi de mai multe ori. Asta nu înseamnă însă că nu va încasa vreun gol. ”Câinii” au și ei mari șanse să marcheze.

  • Peste 2,5 goluri marcate în meci
    PONTURI DINAMO – STEAUA
    Cotă:
    1,95
    Pariază la Betano

Dinamo vs. Steaua – Ambele echipe marchează

Cum am spus deja în analiza de mai sus, e de așteptat ca acest meci Dinamo – Steaua să fie unul cu multe goluri. Cu multe goluri de ambele părți, deoarece ambele echipe se chinuie în defensivă.

Defensiva ”câinilor” a mers prost încă de anul trecut și nu pare să își revină prea curând, în timp ce defensiva steliștilor pare să sufere foarte mult de când ”militarii” l-au pierdut pe Bărbulescu. Acesta nu era doar căpitanul echipei, ci și mijlocașul defensiv care lega atacul de apărare și care avea ca scop distrugerea jocului adversarului. De când acesta s-a accidentat, Oprița nu a reușit să îi găsească un înlocuitor pe măsură.

Pentru noi, aceste informații se traduc astfel: Ambele echipe vor marca în acest Dinamo – Steaua.

Dinamo vs. Steaua – Steaua marchează prima și câștigă

Chiar dacă joacă în deplasare, Steaua București este favorită pentru întâlnirea din acest an, cu Dinamo. Așa cum am spus, rezultatul cu Csikszereda a fost unul usturător pentru steliști, dar jocul echipei lui Oprița nu a fost unul rău neapărat.

Steliștii au arătat calitate în joc în acest start de sezon. Ceea ce le-a lipsit a fost concentrarea. Cu Csikszereda, spre exemplu, au lovit bara de 3 ori. Asta într-un meci în care au luat 4 goluri. Lipsa de concentrare s-a văzut și în prima etapă, cu Metaloglobus. Atunci, Chipirliu, golgheterul ediției precedente de Liga 2, a ratat un penalty chiar în ultimul minut. A fost un penalty de 2 puncte!

E de așteptat însă ca, până la meciul cu Dinamo, Steaua să rezolve aceste probleme de concentrare. Însă, este puțin priobabil ca ”câinii” să reușească să își îmbunătățească jocul.

Fără dar și poate, meciul Dinamo – Steaua va începe cu ”militarii” la controlul partidei. Ei vor dicta ritmul și, cel mai probabil, ei vor deschide scorul. Dacă Dinamo va reveni după golul primit și dacă va reuși să marcheze și ea, asta rămâne de văzut.

  • Steaua București
    Steaua marchează prima și câștigă
    PONTURI DINAMO – STEAUA
    Cotă:
    2,60
    Pariază la Betano

Pronostic Dinamo – Steaua 2022

Pentru fotbalul românesc, faptul că Eternul Derby nu mai are loc în prima ligă este o înfrângere. Este o tragedie, dar una peste care fotbalul și suporterii trebuie să treacă.

Un meci Steaua – Dinamo va fi mereu încărcat cu tradiție, pasiune și cu fotbal, indiferent unde va avea loc. Putem să fim siguri că cele două echipe vor da totul pe teren și putem să fim siguri că vom avea parte de fotbal de înaltă calitate. Mai rămâne o singură întrebare: Cum se va termina acest Dinamo – Steaua?

liga 2

Ce se întâmplă cu Dinamo? Nimeni, nici chiar experții fotbalului românesc nu reușesc să își explice cum a putut un asemenea club să treacă printr-o așa cădere. În ultimii ani, Dinamo București a însemnat doar rezultate proaste peste rezultate proaste, totul culminând cu retrogradarea de la sfârșitul sezonului trecut. De mai bine de un deceniu, fosta campioană se află pe o traiectorie descendentă și, din păcate pentru ea, nu pare să se redreseze prea curând.

Și Steaua București suferă, însă suferința sa e de altă natură. După ce a reușit să îi oprească pe cei de la FC Fcsb, care îi foloseau abuziv identitatea, Steaua și-a reactivat secția de fotbal și a înscris-o în Liga 4. Încetul cu încetul, echipa din Ghencea a urcat, întâi în Liga 3, apoi în Liga 2. Anul trecut, a terminat pe un loc care ar fi trebuit să o trimită la baraj. Regulamentele FRF, însă, nu i-au permis acest lucru.

Steaua este în urcare, în timp ce Dinamo continuă să coboare. Acest lucru s-a văzut și în strategiile celor două echipe pentru acest sezon. Steaua a investit, și-a adus jucători care să o ajute să obțină primul loc, în timp ce Dinamo s-a chinuit să se mențină pe linia de plutire.

Chiar dacă ambele au început cu stângul în campionat, e clar că Steaua are capacitatea de a trece peste problemele pe care le întâlnește acum. Nu la fel se poate spune despre Dinamo. Astfel, putem trage o singură concluzie pentru meciul din acest sezon:

Pronostic Dinamo – Steaua: 2 – Victorie pentru Steaua

Pe ce program este Dinamo – Steaua în 2022?

Din fericire pentru iubitorii fotbalului, chiar dacă meciul Dinamo – Steaua nu mai are loc în prima ligă, acesta va fi transmis la televizor și va fi accesibil tuturor celor care vor să îl vadă. Eternul Derby, Dinamo – Steaua, va avea loc vineri, 9 septembrie, de la ora 21:30. Meciul se va juca pe Arena Națională.

Iar cei care vor să urmărească Eternul Derby au parte de o veste și mai bună. Meciul Dinamo – Steaua va fi transmis pe trei posturi TV din România: Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Cine transmite Dinamo – Steaua live video online

De asemenea, meciul Dinamo – Steaua va putea fi urmărit live online, pe site-urile celor trei televiziuni, dar și pe site-urile caselor de pariuri online care oferă servicii de live streaming. Le recomandăm jucătorilor care vor să facă pariuri live pe meciul Dinamo – Steaua să joace doar la cele mai bune case de pariuri online legale în România. Aici, aceștia nu doar că vor putea urmări live partida și că vor putea paria cu cele mai bune cote pe meciul Dinamo – Steaua, dar o vor putea face în siguranță, știind că nu vor fi înșelați.

FAQ

Cine transmite Dinamo – Steaua în 2022?

Avem răspunsul la întrebarea cine transmite Dinamo – Steaua în 2022. Eternul Derby va fi transmis în acest an de către Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport. Astfel, nu mai trebuie să îți faci griji că nu știi pe ce program este Dinamo – Steaua.

Unde găsesc cele mai bune cote la pariuri pe Dinamo – Steaua?

Gets Bet, Superbet și Betano sunt 3 dintre cele mai bune case de pariuri online din România unde vei găsi cele mai bune cote la pariuri pe Dinamo – Steaua.

Pot urmări Dinamo – Steaua live online?

Da, poți urmări Dinamo – Steaua live online pe site-urile caselor de pariuri care oferă servicii de live streaming.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la newsletter-ul Pariuri și Jocuri pentru a fi la curent cu cele mai noi informații din industria jocurilor de noroc.

Vezi ce bonusuri au pregătit agențiile de jocuri de noroc pentru tine

Vezi Codurile Bonus