Interviu cu Florin Talpan
Colonelul de Justiție Florin Talpan este unul dintre cei mai interesanți oameni din fotbalul românesc. În ultimii ani, acesta a devenit foarte popular, fiind iubit de steliști pentru numeroasele victorii obținute în instanță în războiul dintre Steaua București și FC Fcsb. Colonelul Talpan iubește Steaua București, clubul pentru care muncește, dar la fel de mult iubește și fotbalul. Deoarece EURO 2024 este în acest moment cel mai important eveniment fotbalistic, am stat de vorbă cu dumnealui, pentru a afla părerea sa despre Campionatul European, despre echipa Națională și despre șansele ei la acest turneu final.
www.pariurisijocuri.ro: Domnule colonel, începe Euro. Veți urmări meciurile?
Florin Talpan: Da, cu siguranță. Deși astăzi sunt la TV foarte multe meciuri, din foarte multe campionate și cupe, nu ai cum să ratezi un Euro sau un Campionat Mondial. Chiar mă gândeam la acest lucru în ultimele zile. Campionatul European, Campionatul Mondial și Champions League sunt, din punctul meu de vedere, cele mai importante turnee de fotbal din lume.
www.pariurisijocuri.ro: Veți susține România sau aveți altă preferată?
Florin Talpan: Bineînțeles că susțin Naționala. Nici nu se pune problema de altceva. Chiar dacă am avut neînțelegeri cu oameni din FRF, port o haină militară pe mine și nu uit pentru ce țară am depus un jurământ. Întotdeauna am iubit echipa națională și o voi iubi mereu. Sunt foarte supărat că fotbalul românesc a scăzut atât de mult și că acum am ajuns să avem probleme cu Liechtenstein. Dar sper din tot sufletul că rezultatul acelui amical a fost influențat și de emoțiile pe care probabil că le au jucătorii noștri înainte de Euro. Doamne ajută să scape de aceste emoții și să joace cât pot ei de bine la European! Eu le țin pumnii și voi fi mereu alături de ei și de Edi Iordănescu.
www.pariurisijocuri.ro: Ce credeți că va face România la Euro?
Florin Talpan: Eu îmi doresc să treacă de grupe. Cred că avem șanse să trecem, acum că și locul 3 e luat în discuție. Însă avem o grupă destul de grea. Belgia e echipă tare. Ucrainenii sigur se vor dedica 100%, pentru că ei au ceva de demonstrat acum, din cauza războiului. Vor să arate că sunt învingători, că sunt luptători. Și nici Slovacia nu mi se pare neapărat o echipă ușoară.
Îi țin pumnii lui Edi Iordănescu și sper să fie inspirat în ceea ce privește alegerile sale. Dacă o să fie la fel de inspirat și acum, cum a fost în calificări, eu cred că avem șanse să terminăm pe locul 2.
Și aș mai vrea să mai spun ceva. Sper că reacțiile după meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein i-au înrăit un pic pe jucători. Înrăit în sensul bun al cuvântului. Sper să își dorească să le închidă gurile celor care i-au criticat și să demonstreze că merită să fie tratați mai frumos.
www.pariurisijocuri.ro: Considerați că jucătorii au fost criticați prea dur după meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein?
Florin Talpan: Și eu am fost supărat după acele rezultate de egalitate, să nu fiu înțeles greșit. Mai ales după meciul cu Liechtenstein. Pe moment, m-am supărat chiar rău. Însă, după ce a trecut ceva timp, mi-am dat seama că așa e fotbalul. Să fim puțin corecți și să recunoaștem că nimeni nu a crezut în calificarea la Euro. Sau, dacă au crezut, au fost foarte puțini cei care au crezut. Așa că, dacă au făcut o ”minune” în calificări, nu avem de ce să credem că nu o pot repeta la Euro.
Eu așa gândesc. Nu cred că e corect să lauzi un om azi iar mâine să îl batjocorești. Dacă ne-am bucurat că Iordănescu și băieții lui s-au calificat la Euro, e de datoria noastră să îi susținem până când vor fi eliminați. Apoi putem să criticăm și să discutăm. Acum nu prea are rost să ne dăm cu părerea despre munca lor, pentru că e munca lor, nu e a noastră. E munca lor, succesul e tot al lor, eșecul e și el al lor. Să așteptăm să se încheie această campanie și apoi putem să vorbim. Până atunci, trebuie să îi susținem.
www.pariurisijocuri.ro: Cum ați vedea primul 11 al Naționalei la Euro?
Florin Talpan: Sper să nu se supere nimeni pe mine. Îmi spun doar părerea dar nu vreau să se creadă că cer ca vreun jucător să joace titular. Dacă eu aș fi antrenor, aș folosi echipa aceasta: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Nedelcearu, Bancu – Marius Marin, Răzvan Marin, Stanciu – Mihăilă, Drăguș, Hagi
www.pariurisijocuri.ro: Vreți să ne spuneți și de ce aveți aceste preferințe?
Florin Talpan: În unele cazuri e simplu. Moldovan și Drăgușin joacă la echipe foarte mari, Atletico și Tottenham. Chiar dacă nu sunt titulari, se antrenează cu jucători de talie mondială. Din punctul meu de vedere, nu au cum să lipsească acești jucători din primul 11.
Avem câțiva jucători de profil defensiv care joacă în Italia. Nedelcearu, Marius și Răzvan Marin. Sunt buni ca să dea siguranță defensivă. Rațiu, chiar dacă nu joacă la o echipă mare, joacă într-un campionat puternic. Iar Bancu joacă deja de mulți ani ca fundaș stânga la națională. Nu prea are concurență și e păcat, dar asta e.
Stanciu e cel mai bun om la creație, chiar dacă joacă în Arabia Saudită. Mihăilă e un jucător care îmi place foarte mult, care eu cred că poate fi marea surpriză pentru noi, la acest Euro.
Despre Ianis Hagi, cred că acum a venit momentul lui. Simt că acum va arăta cu adevărat ce poate. Și eu cred că e un jucător de calitate. Are calitate. Doar că nu prea a avut noroc până acum.
Denis Drăguș, ultimul de pe lista mea, cred că ar trebui să fie primul în teren. E adevărat că nu am urmărit campionatul Turciei, dar am citit o statistică recent și am văzut că a marcat 14 goluri sezonul trecut. 14 goluri nu sunt deloc puține. Și el nu a jucat la una din echipele de top, ca Icardi sau Dzeko (n.r. primii doi golgheteri din campionatul turc). E tânăr, e rapid, acum poate să fie și momentul lui, dacă se mobilizează corect.
www.pariurisijocuri.ro: Ați spus că ”dacă se mobilizează corect”. Credeți că există o problemă cu felul cum tratează jucătorii meciurile la echipa națională?
Florin Talpan: Ăsta e un lucru care mie nu îmi place. La noi, de multe ori când un lucru nu mai are miză sau când nu sunt șanse să câștigi ceva oamenii abandonează lupta sau își pierd interesul. Nu e o mentalitate corectă. Nu contează dacă jucăm în cea mai ușoară grupă sau cea mai grea, trebuie să dăm 110% în fiecare meci. 110, nu 100. Pentru că, din păcate, nu știm când ne vom mai întoarce la un turneu final.
Uitați că în cupele europene suntem foarte slabi, la campionatul mondial nu mai prea mergem. Acum că ne-am calificat la Euro ar trebui să tragem cât putem de tare, ca să obținem tot ce putem obține.
Așa a procedat Naționala în anii 90. A tras tare la fiecare meci. Când jucam cu Liechtenstein, le dădeam câte 5-6, de ajungea Gică Popescu, care juca fundaș, să fie golgheterul echipei. Din păcate, am pierdut această mentalitate. Nu mai suntem la fel de bătăioși.
www.pariurisijocuri.ro: Dar și Generația de Aur a făcut un European slab în anii 90, în 1996.
Florin Talpan: E adevărat, dar aceea a fost excepția care a întărit regula. Nu putem să ne supărăm pentru acel european. Generația de Aur a făcut meciuri foarte bune timp de foarte mulți ani. Să nu uităm că datorită lor am ajuns să fim printre cei mai buni din lume, în 1994.
www.pariurisijocuri.ro: Din ce cauză credeți că a apărut această cădere a fotbalului românesc?
Florin Talpan: Cred că am ajuns aici din cauza celor care au încercat să se îmbogățească rapid din fotbal. De multe ori, în discuții cu prieteni, îmi spun că fotbalul de azi e mai slab pentru că e o afacere. Pe vremuri nu erau așa de mulți bani și din acest motiv cred ei că s-a stricat totul.
Eu nu cred că e așa. Dacă ai o afacere, faci tot posibilul ca ea să meargă bine. La noi, însă, fotbalul nu e o afacere. Sunt foarte puține cluburi în România care încearcă să practice un fotbal sănătos, adică să investească în tineri, să aibă planuri pe termen lung, să caute stabilitate etc.
Mai rău e că echipele care încearcă să ajute fotbalul sunt de multe ori marginalizate. Sau chiar li se pun bețe în roate. E cazul Corvinului, ca să nu dau Steaua exemplu. Corvinul a câștigat Cupa, a terminat pe 2 în Liga 2. FRF ar fi trebuit să schimbe regulamentul de licențiere și să facă posibilă promovarea Corvinului, ca să ajute fotbalul. Pentru că nu cred că poți ajuta fotbalul promovând în Liga 1 echipa care a terminat pe locul 4 în Liga 2, în locul echipei care a terminat pe 2.
Pentru mine, cel puțin, aceste mișcări nu au sens. Sunt mișcări împotriva fotbalului și împotriva dezvoltării fotbalului.
Cum să crească Liga 1 când în Liga 1 sunt introduse echipe care nu pot nici măcar să termine pe primele 2 locuri în Liga 2?! Nu poate. Nu poate nici fotbalul românesc să crească, deoarece echipele bune sunt ținute în Liga 2, în timp ce echipele care nu au investit în fotbal la fel de mult ca echipele bune sunt răsplătite și promovate uneori chiar pe nemerit.
Oare asta nu transmite un mesaj greșit? Eu așa înțeleg. Eu înțeleg că azi, dacă ai un club care are datorii la stat, care nu își plătește jucătorii, care nu are un stadion propriu și care nici nu face performanță, nu e o problemă, atât timp cât clubul e organizat ca societate pe acțiuni.
Este nedrept. Pentru că cluburile vechi, înființate înainte de Revoluție, nu pot alege forma de organizare. E cazul Stelei. Nu e vina noastră că suntem instituție publică. Noi nu am avut niciun cuvânt de spus în acest caz. Când a fost înființat clubul, a fost organizat în acest fel deoarece forma de organizare nu conta atunci. Atunci conta să faci sport cât mai bine.
Azi, însă, contează forma de organizare. Contează mai mult decât dacă ai rezultate bune sau nu. Și nimeni nu ne explică de ce.
www.pariurisijocuri.ro: Credeți că FRF ar fi trebuit să ajute Corvinul?
Florin Talpan: Nu să ajute Corvinul. FRF ar trebui să încurajeze mai mult fotbalul sănătos, să încurajeze cluburile care fac fotbal sănătos. Mie mi se pare nefiresc când citesc știri despre cluburi din Liga 1 care nu își plătesc jucătorii câte 6 luni sau care strâng datorii de zeci de milioane la stat. Stau de multe ori și mă întreb ce caută aceste cluburi în prima ligă. Pentru că ele nu ajută fotbalul. Nu au cum. Un club care nu își plătește jucătorii, cu siguranță nu investește în tineri. Și atunci ce caută în prima ligă?
Dacă câștigă pe teren dreptul de a fi acolo, înțeleg. Dar nu e normal ca un club precum Steaua, care a terminat pe loc direct promovabil, care și-a plătit jucătorii la timp, care nu are datorii, care investește în tineri să fie ținut în Liga 2, în timp ce un club ca Dinamo 1948, care nu și-a plătit jucătorii, care nu-și plătește datoriile și care a terminat sub Steaua în campionat să fie promovat.
Și totul doar pentru că Dinamo 1948 e societate pe acțiuni. Nu e corect și nu e bine pentru fotbal. Cred de altfel că acest lucru s-a și văzut. Dinamo 1948 a fost tot pe ultimele locuri și s-a salvat cu greu. N-a ajutat cu nimic fotbalul românesc. Fix într-un an atât de important, precum acesta în care am ajuns la Euro.
www.pariurisijocuri.ro: Credeți că Steaua ar fi putut ajuta naționala?
Florin Talpan: Sunt sigur de asta. Avem deja foarte mulți jucători tineri la loturile naționale. Dacă am fi promovat, am fi făcut și mai multe și am fi ajutat cu siguranță fotbalul românesc. Poate am fi dat chiar și jucători pentru echipa națională, pentru Euro.
Din păcate, cât timp suntem în Liga 2, nu ne permitem să facem investiții pentru cupe europene. Și nici nu cred că are rost, pentru că cred că Edi Iordănescu ar convoca jucători din Liga 2.
Sper ca FRF să înțeleagă că acest criteriu cu forma de organizare nu ajută cu nimic fotbalul. Când vor înțelege acest lucru și vor pune pe primul loc cluburile care chiar fac fotbal, atunci va crește fotbalul românesc.
www.pariurisijocuri.ro: Aveți vreun mesaj pentru Edi Iordănescu și tricolori?
Florin Talpan: Îmi pare rău că Naționala nu a vizitat Ghencea. Pe 7 iunie am sărbătorit 77 de ani de la înființarea clubului. Cred că pe jucători i-ar fi ajutat să vină în Ghencea și să petreacă puțin timp în locul unde Naționala și Steaua au făcut performanțe atâția ani. Știu că au jucat cele 2 amicale pe stadionul Steaua, dar cred că i-ar fi ajutat să viziteze întreg complexul sportiv. O să credeți poate că exagerez, dar complexul sportiv Steaua e ceva cu totul special. Când ești acolo, simți că pășești pe urmele unor uriași. Te motivează și pe tine să vrei să fii cel mai bun. Eu așa simt și mă folosesc de acest lucru când am un proces mai greu. Mă ajută să trec peste greutăți, să găsesc soluții la probleme grele. Sigur i-ar fi ajutat și pe ei.
Mesajul: Vreau să le spun tricolorilor că le țin pumnii. Vor participa la un turneu final cu multe echipe bune. Va fi greu, dar va fi și frumos. Vor avea parte de niște amintiri frumoase, doar ale lor. Sper așadar să se bucure de această experiență. Și le mai spun și să nu uite că nu depind de nimeni, ci doar de ei înșiși.
Hai România!
1 comentariu
Un aricocol excelent! Multumim celor care au scris aceste cateva randuri! Multumim Col. Florin Talpan si redactiei!
Hai Romania, forza Steaua!