Informații Sorana Cîrstea vs Jelena Ostapenko
Sorana Cîrstea va debuta la Wuhan cu un meci foarte complicat, împotriva unei campioane de Grand Sșam. Partida Sorana Cîrstea vs Jelena Ostapenko, contând pentru primul tur al turneului WTA de la Wuhan, este programată marți, 7 octombrie, după ora 04:00, iar principalele case de pariuri de la noi anticipează o victorie pentru sportiva din România, care are 64% șanse de a câștiga.
-
Cîrstea1.492.65Ostapenko
Sorana Cîrstea vs Jelena Ostapenko – Analiză, Formă
Ajunsă la 35 de ani, Sorana are un sezon 2025 foarte bun, reușind să câștige al trei titlu WTA la Cleveland, în urmă cu o lună, și ajungând aproape de Top 50 WTA.
În Asia, Sorana a avut rezultate modeste, dar așteptate, cu eliminări în turul al doilea atât la Seul, cât și la Beijing.
De cealaltă parte, Jelena Ostapenko nu traversează o perioadă deloc bună. Sportiva letonă a pierdut în prima rundă la Cincinnati, în turul al doilea la US Open și apoi din primul ei meci atât șa Guadalajara, cât și la Beijing.
Cîrstea și Ostapenko au trei meciuri directe jucate până acum, cu Jelena având două victorii în fața româncei.
Unde poți urmări Sorana Cîrstea vs Jelena Ostapenko
Partida Sorana Cîrstea vs Jelena Ostapenko, contând pentru primul tur al turneului WTA de la Wuhan, este programată marți, 7 octombrie, după ora 04:00, ora României. Jocul poate fi urmărit de fani și microbiști pe postul Digi Sport 1.
Concluzii și Ponturi Sorana Cîrstea vs Jelena Ostapenko
Cred că vom avea un duel intens, în care Sorana trebuie să încerce să profite de forma slabă a lui Ostapenko. Recomandarea mea de pariu pe acest duel este sub 2,5 seturi în meci, ci o cotă interesantă, de 1,49, pe care cei de la Superbet o propun.