Informații Chelsea vs Arsenal
Campionatul Angliei ne aduce în ultima zi din noiembrie un derby de tradiție, Arsenal deplasându-se pe terenul rivalei londoneze Chelsea. Partida Chelsea vs Arsenal, din etapa a 13-a din Premier League, este programată duminică, 30 noiembrie, de la ora 18:30, iar principalele case de pariuri de la noi anticipează o victorie a oaspeților, care au 60% șanse de a câștiga.
-
Chelsea3.452.25Arsenal
Chelsea vs Arsenal – Analiză, Formă
Arsenal este considerată în acest moment cea mai în formă echipă din Europa, ”tunarii” având numai două remize în ultimele 15 meciuri din toate competițiile.
Sezonul dominant al lui Arsenal a dus echipa pe primul loc în clasamentul din Anglia, cu un avantaj de 6 puncte peste adversara de duminică, rivala Chelsea!
Astfel, duelul acesta de pe Stamford Bridge poate fi unul de make or break, în cazul unei victorii cei de la Arsenal putând lua o opțiune extrem de serioasă pentru un titlu așteptat de pe vremea lui Wenger.
Chelsea, în schimb, se așează în sfârșit pe baze solide, iar rezultatele se văd deja, ”albaștrii” revenind în lupta pentru trofee după câteva sezoane de frământări.
Unde poți urmări Chelsea vs Arsenal
Partida Chelsea vs Arsenal, din etapa a 13-a din Premier League, este programată duminică, 30 noiembrie, de la ora 18:30, ora României. Jocul poate fi urmărit de fani și microbiști pe platforma Voyo, acolo unde se transmit pentru România meciurile din campionatul Angliei.
Concluzii și Ponturi Chelsea vs Arsenal
Cred că avem toate șansele să asistăm la un regal fotbalistic, cu cele mai bune din Premier League din acest moment luptându-se pentru supremație. Recomandarea mea de pariu pe acest duel este astfel una clasică, ambele echipe marchează, cu o cotă de 1,72 pe care Superbet o propune.
O alternativă la acest pariu pe care cred că o poți încerca este unul pe Arsenal câștigă pe terenul lui Chelsea, cu o cotă și mai tentantă, de 2,25, tot la Superbet.
Statistici Chelsea vs Arsenal
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
| Statistică | Chelsea | Arsenal |
|---|---|---|
Iată și cum arată clasamentul la zi din Premier League:
| Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
|---|---|---|---|---|---|---|---|