Informații Cagliari vs Empoli
Reîncep și meciurile din campionatul Italiei, iar presiunea lipsei de rezultate începe să se resimtă, chiar dacă suntem încă foarte devreme în sezon. Partida Cagliari vs Empoli, din etapa a cincea a Serie A, este programată vineri, 20 septembrie, de la ora 19:30, ora României, iar principalele case de pariuri de la noi anticipează o victorie a gazdelor, care au 61% șanse de a se impune.
-
Cagliari2.23.5Empoli
Cagliari vs Empoli – Analiză, Formă
Gazdele de la Cagliari au început cât se poate de slab acest sezon de Serie A, cu numai două remize în primele patru etape.
Mai grav este că echipa a marcat un singur gol în patru partide, dar a ”reușit” să încaseze nu mai puțin de șase, ceea ce trădează probleme serioase de lot și de încredere.
Dacă cei de la Cagliari nu au câștigat în acest sezon, cei de la Empoli nu au pierdut. E drept că au o singură victorie și trei remize, dar sunt o echipă neînvinsă în Serie A.
Ar trebui să avem un joc tactic interesant și o formație gazdă care va alerga după cele trei puncte de care începe să aibă tot mai multă nevoie.
Unde poți urmări Cagliari vs Empoli
Partida Cagliari vs Empoli, din etapa a cincea a Serie A, este programată vineri, 20 septembrie, de la ora 19:30, ora României. Jocul poate fi urmărit la TV de fani și microbiști pe posturile Prima Sport 2 și Digi Sport 2.
Concluzii și Ponturi Cagliari vs Empoli
Mă aștept la un meci închis, cu puține goluri și cu multe momente de întrerupere. Recomandarea mea pentru acest joc este un pariu pe peste 1,5 goluri în meci, cu o cotă de 1,40 la Superbet.
Iar dacă vrei un alt tip de pariu, îți recomand să încerci unul pe Răzvan Marin va avea peste 1,5 șuturi în meci, cu o cotă de 1,75 la Superbet.
Statistici Cagliari vs Empoli
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | Cagliari | Empoli |
---|---|---|
Iată și cum arată clasamentul la zi din Serie A:
Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|