Informații Carlos Alcaraz vs Tommy Paul
Unul dintre marii favoriți ai turneului de la Wimbledon, spaniolul Carlos Alcaraz, joacă pentru un loc în semifinale contra americanului Tommy Paul, locul 13 ATP. Partida este programată marți, 9 iulie, după ora 14:00, ora României, iar conform principalelor case de pariuri de la noi, ibericul este mare favorit la victorie, cu 76% șanse de a se impune.
-
Alcaraz1.254Paul
Carlos Alcaraz vs Tommy Paul – Analiză, Formă
Carlos Alcaraz este campionul în exercițiu de la Wimbledon, el câștigând titlul la All England Club anul trecut. La ediția din 2024 ibericul nu pare însă în cea mai bună formă, având o serie de jocuri în care a gâfâit vizibil.
Carlitos a început turneul cu o victorie contra lui Mark Lajal, după care a urmat un nou meci câștigat în trei seturi cu Aleksandar Vukic. Din turul al treilea au început și emoțiile pentru că s-a impus în meciul cu Frances Tiafoe în cinci seturi, setul 4 fiind adjudecat greu, la tie-break, iar în optimi a trecut de francezul Ugo Umbert cu set pierdut la 1.
În fața lui în duelul pentru calificarea în semifinale se va afla americanul Tommy Paul, ocupantul locului 13 în clasamentul ATP la zi.
Paul a avut un turneu sinusoidal. A început cu o victorie în 4 seturi cu spaniolul Pedro Martinez, a urmat un joc de cinci seturi contra lui Otto Virtanen, pentru ca apoi, în turul 3 și în optimi, să aibă nevoie de câte trei seturi pentru a-i învinge pe Alexander Bublik și pe Roberto Bautista Agut.
Ultimul meci direct dintre cei doi a avut loc în vara anului trecut, pe hardul de la Cincinnatti, iar Alcaraz s-a impus cu scorul de 7-6, 6-7, 6-3.
Unde poți urmări Carlos Alcaraz vs Tommy Paul
Partida dintre Carlos Alcaraz și Tommy Paul, din sferturile de finală ale întrecerii masculine de la Wimbledon, este programată marți, 9 iulie, după ora 14:00, ora României. Meciurile de la Roland Garros sunt televizate în România de Eurosport.
Concluzii și Ponturi Carlos Alcaraz vs Tommy Paul
Carlos Alcaraz este mare favorit la victorie în acest meci și sunt șanse mici ca învingătorul de anul trecut să fie eliminat în această fază. Așa că îți recomand un pariu pe scor corect 3-1 la seturi în favoarea spaniolului cu o cotă foarte interesantă, de 3,60, la Superbet.
Statistici Carlos Alcaraz vs Tommy Paul
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | Alcaraz | Paul |
---|---|---|