Informații Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad
Preliminariile Champions League ne aduc un nou joc care se anunță interesant, de această dată între campioana Bulgariei și cea a Georgiei. Partida Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad, din manșa secundă a primului tur preliminar din Liga Campionilor, este programată miercuri, 17 iulie, de la ora 20:00, iar principalele case de pariuri de la noi îi văd favoriți pe bulgari, cu 69% șanse de a se impune din nou.
-
Dinamo41.75Ludogorets
Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad – Analiză, Formă
Duelul dintre campioanele Bulgariei și Georgiei se reia de la scorul de 3-1 înregistrat în primul joc, disputat săptămâna trecută în Razgrad.
Ludogorets a reușit atunci să deschidă scorul destul de repede, prin Tekpetey, iar Rick a dublat avantajul până în pauză. Chiar dacă georgienii au redus din diferență prin Mamuchashvili, în partea secundă, bulgarii au mai punctat o dată, prin Witry, pentru o victorie destul de clară.
Meciul din Bulgaria a fost dominat de Ludogorets, care a avut 12 șuturi spre poarta adversă și 6 pe spațiul porții, față cele numai două baloane pe poartă trimise de adversari. Gazdele au avut și 3 cornere, față de două ale adversarilor, iar capitolul la care Dinamo Batumi a condus statistic este cel al cartonașelor galbene, cu 3 avertismente.
Jocul retur, din Georgia, se anunță unul interesant pentru că specialiștii caselor de pariuri internaționale consideră că Ludogorets are șanse mari de a câștiga și acest meci.
Unde poți urmări Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad
Partida Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad, din manșa secundă a primului tur preliminar din Liga Campionilor, este programată miercuri, 17 iulie, de la ora 20:00. Jocul nu va fi televizat în România, dar poate fi urmărit pe platformele de live scoring disponibile și în țara noastră.
Concluzii și Ponturi Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad
Așa cum am spus, Ludogorets pornește ca favorită la victorie, chiar dacă a câștigat turul și acum are nevoie doar să conserve avantajul din primul joc. Cu toate acestea, diferența de valoare dintre cele două formații este una evidentă, iar georgienii nu prea au cu ce realiza surpriza. Prin urmare, recomandarea mea de pariu este sub 2,5 goluri în meci, cu o cotă de 2,10 la Superbet. Iar dacă vrei un alt tip de pariu pentru acest joc, îți recomand Ludogorets câștigă sau face egal și Ludogorets înscrie peste 1,5 goluri, totul cu o cotă de 1,85 la Superbet.
Statistici Dinamo Batumi vs Ludogorets Razgrad
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | Dinamo Batumi | Ludogorets |
---|---|---|