Informații Farul Constanța vs FC Botoșani
Două dintre echipele care suferă în acest debut de sezon se înfruntă în meci direct în ceea ce poate fi gura de oxigen pe care cel puțin una o așteaptă. Partida Farul vs Botoșani, din etapa a treia a Superligii, este programată duminică, 28 iulie, de la ora 19:00, iar principalele case de pariuri de la noi îi văd favoriți pe elevii lui Hagi, cu 78% șanse de a se impune.
-
Farul1.66Botoșani
Farul Constanța vs FC Botoșani – Analiză, Formă
Farul și Botoșani sunt două dintre echipele care au început campionatul mult mai slab decât anticipau. Elevii lui Hagi au un singur punct după două meciuri în care au pierdut acasă cu Unirea Slobozia și au remizat în deplasare cu Oțelul, meci fără goluri.
Botoșaniul stă și mai rău, cu două înfrângeri din două meciuri care amintesc de dezastrul din sezonul trecut, atunci când echipa s-a salvat în ultima clipă de la retrogradare.
Antrenorul care a reușit minunea a fost demis în această săptămână, iar în locul lui a fost adus Liviu Ciobotariu, un tehnician conservator specializat în pregătirea echipelor mici.
Mă aștept la un joc în care Botoșaniul va încerca să nu piardă, iar Farul va forța golul sau golurile în încercarea de a obține prima victorie.
Unde poți urmări Farul Constanța vs FC Botoșani
Partida Farul vs Botoșani, din etapa a treia a Superligii, este programată duminică, 28 iulie, de la ora 19:00. Jocul poate fi urmărit la TV de fani și microbiști pe posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Concluzii și Ponturi Farul Constanța vs FC Botoșani
Am să îți recomand pentru acest joc un pariu pe Farul înscrie peste 1,5 goluri, cu o cotă de 1,72 la Superbet. Echipa lui Hagi este în degringoladă și atacul este cel care nu merge, astfel că mă aștept ca antrenorul să lucreze la acest capitol. În fața Farului se află un Botoșani care schimbă antrenorul, nu și jucătorii, iar echipa a arătat rău în ultimele partide. O alternativă la acest pariu este unul pe sub 3,5 goluri în meci și peste 3,5 cartonașe, totul cu o cotă de 1,85 la Superbet.
Statistici Farul Constanța vs FC Botoșani
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | FCV Farul Constanța | FC Botoșani |
---|---|---|
Iată și cum arată clasamentul la zi din Superligă:
Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|