Informații Girona vs Montpellier
Surpriza ultimei ediții a campionatului Spaniei, Girona, este pe finalul pregătirii pentru noul sezon și a programat un meci în compania unui adversar interesant. Partida amicală Girona vs Montpellier este programată sâmbătă, 20 iulie, de la ora 12:00, ora României, iar principalele case de pariuri de la noi îi văd favoriți pe iberici, cu 82% șanse de a se impune.
-
Girona1.366Montpellier
Girona vs Montpelier – Analiză, Formă
Girona a impresionat pe toată lumea în sezonul trecut, reușind să conducă o bună bucată de timp clasamentul din Spania pentru ca în final să încheie campionatul pe locul al treilea. Acum, adversarii sunt mult mai atenți la micuța formație catalană, ceea ce se vede inclusiv din amicale.
Girona a remizat în primul joc de pregătire al noului sezon, scor 1-1 cu UE Olot, astfel că Montpellier se anunță un oponent de luat în seamă.
Francezii au terminat pe 12 în Ligue 1 sezonul trecut cu numai 41 de puncte, foarte departe de zona echipelor de cupe europene. Chiar și așa echipa este una interesantă, care poate realiza surprize.
Mizez pe un joc destul de deschis, cu goluri în ambele porți și cu spectacol pentru cei care vor urmări partida.
Unde poți urmări Girona vs Montpellier
Partida amicală Girona vs Montpellier, este programată sâmbătă, 20 iulie, de la ora 12:00, ora României. Jocul nu este televizat în România, dar evoluția partidei poate fi urmărită pe platformele de live scoring disponibile și la noi.
Concluzii și Ponturi Girona vs Montpellier
Girona este favorita caselor de pariuri online și tind să le dau dreptate măcar în privința învingătoarei. Cred însă că va fi un meci deschis și destul de spectaculos. Recomandarea mea de pariu este Girona înscrie peste 2,5 goluri, cu o cotă de 2,10 la Superbet.