Informații Liverpool vs Leverkusen
Într-unul dintre derby-urile serii de Liga Campionilor, campioana Germaniei se deplasează la Liverpool pentru un duel care se anunță extrem de tare. Partida Liverpool vs Bayer Leverkusen, din runda a patra a grupei din Champions League, este programată marți, 5 noiembrie, de la ora 22:00, iar principalele case de pariuri de la noi anticipează o victorie a gazdelor, care au 72% șanse de a se impune.
-
Liverpool1.764.6Leverkusen
Liverpool vs Leverkusen – Analiză, Formă
Liverpool merge perfect în acest debut de sezon din Champions League, cu trei victorii din trei meciuri, șase goluri marcate și numai unul primit.
”Cormoranii” au reușit să treacă până acum de Milan, Bologna și Leipzig, ceea ce arată că nu au avut deloc un parcurs ușor.
De cealaltă parte, Leverkusen se resimte după sezonul perfect care s-a încheiat prin câștigarea titlului în Germania și nu mai are aceleași evoluții solide.
Cu toate acestea, nemții sunt neînvinși în Liga Campionilor, având victorii cu Feyenoord și Milan, plus o remiză destul de surprinzătoare contra celor de la Brest. Ca și adverara de marți, Leverkusen are 6 goluri marcate și unul singur încasat până acum în competiție.
Unde poți urmări Liverpool vs Leverkusen
Partida Liverpool vs Bayer Leverkusen, din runda a patra a grupei din Champions League, este programată marți, 5 noiembrie, de la ora 22:00, ora României. Jocul poate fi urmărit de fani și microbiști pe posturile Prima Sport 2 și Digi Sport 2.
Concluzii și Ponturi Liverpool vs Leverkusen
Pentru că este un derby care se anunță tare de tot evit pentru moment un pariu pe învingătoare și îți recomand în schimb unul pe Leverkusen înscrie sub 1,5 goluri, cu o cotă e 1,46 la Superbet.
Dacă vrei un pariu mai simplu, atunci ai putea merge pe Liverpool câștigă meciul, mai ales că Superbet îți propune o cotă de 1,76.
Statistici Liverpool vs Leverkusen
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | Liverpool | Bayer 04 Leverkusen |
---|---|---|
Iată și cum arată clasamentul la zi din Champions League:
Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|