Informații Petrolul vs U Cluj
Un meci interesant avem în runda a doua din Superliga și vom analiza Petrolul vs U Cluj, din cadrul rundei cu numărul 5 din întrecerea internă. Partida este programată luni, 12 august, cu începere de la ora 19:00. Oaspeții sunt cotați cu prima șansă, cu 56% șanse la victorie!
-
Petrolul3.22.45U Cluj
Petrolul vs U Cluj – Analiză, Forme, Jucători
Petrolul Ploiești vine după două meciuri fără eșec, în urma victoriei cu Rapid, 1-0 și remizei din deplasarea de la Craiova, 0-0, cu Universitatea. Prahovenii au un singur eșec în cele patru meciuri jucate, 4-1 în deplasarea de pe Arcul de Triumf, 4-1, contra celor de la Dinamo.
U Cluj are un start de sezon foarte bun. Studenții au două victorii și două remize în primele patru runde și ocupă locul trei în Superliga. În ultima etapă, trupa lui Sabău s-a impus spectaculos în derby-ul Clujului, 4-2 contra celor de la CFR. Meci în care șepcile roșii au revenit de la 0-1.
În cele trei partide directe jucate în sezonul trecut, Petrolul s-a impus într-un meci, iar alte două meciuri s-au încheiat la egalitate.
Unde poți urmări Petrolul vs U Cluj
Meciul Petrolul vs U Cluj, meci din Superliga, se joacă luni, 12 august, de la ora 19:00. Partida este transmisă la TV, pe canalele Digi Sport. Poți însă să o urmărești și online, pe platformele caselor de pariuri care oferă servicii de live streaming.
Concluzii și Ponturi Petrolul vs U Cluj
Petrolul Ploiești vrea al treilea meci la rând fără eșec, dar partida cu U va fi grea. Credem că meciul va fi unul disputat, dar nu va lipsit de goluri. Ambele formații au calitate în compartimentul ofensiv, astfel că vom miza pe reușite în ambele porți, la o cotă de 2,10 în oferta Superbet!
Un alt pariu care merită luat în calcul e PSF X, la o cotă de 1,65.
Statistici Petrolul vs U Cluj
Ca de obicei, ți-am pregătit mai jos o serie de date relevante și actualizate pentru a te ajuta în pregătirea pariului tău pe această partidă.
Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|