Informații Poli Iași vs FC Botoșani
Derby-ul Moldovei din Superligă, duelul dintre Poli Iași și FC Botoșani, a fost în ultimele jocuri unul intens. În sezonul trecut ambele formații au cochetat cu retrogradarea, iar acum au mare nevoie de puncte după ce au pierdut în prima etapă a sezonului. Partida Poli Iași vs FC Botoșani, din etapa a doua a Superligii, este programată vineri, 19 iulie, de la ora 19:00, iar principalele case de pariuri de la noi îi văd favoriți pe ieșeni, cu 57% șanse de a se impune.
-
Poli Iași2.43.3Botoșani
Poli Iași vs FC Botoșani – Analiză, Formă
Așa cum am văzut deja, cele două formații din Moldova sunt în situații deloc comode. Au încheiat sezonul trecut în genunchi, cu emoții serioase în privința retrogradării, iar acest campionat l-au început cu înfrângeri. Paradoxal, jocul celor două nu este chiar rău, ambele făcând partide destul de bune.
Ieșenii au pierdut în deplasarea de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, scor 0-1, primind gol pe o eroare de portar, în timp ce botoșănenii au fost învinși acasă de Oțelul, scor 2-3, la capătul unui meci thriller în care au revenit de la 0-1 pentru a conduce cu 2-1 și a sfârși totuși învinși.
Duelul de vineri seară este astfel unul în care ambele echipe caută primele puncte din acest sezon, iar dacă ne uităm la campionatul trecut, în care Botoșaniul mai ales a plătit tribut unui start de sezon execrabil, aceste puncte se pot dovedi foarte importante.
Oaspeții vor juca la Iași cu antrenorul Bogdan Andone în tribune, acesta fiind eliminat în jocul cu Oțelul din cauza protestelor, astfel că va fi nevoie de ceva mai mult efort pentru a transmite indicațiile lui.
Mai trebuie spus faptul că FC Botoșani este avantajată de statistică, având 12 victorii în meciurile directe cu Poli Iași, față de cele numai 9 succese ale grupării din Copou.
Unde poți urmări Poli Iași vs FC Botoșani
Partida Poli Iași vs FC Botoșani, din etapa a doua a Superligii, este programată vineri, 19 iulie, de la ora 19:00. Jocul poate fi urmărit la TV de fani și microbiști pe posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Concluzii și Ponturi Poli Iași vs FC Botoșani
Se anunță un joc echilibrat, cu două echipe care suferă și care nu își prea mai permit pași greșiți. Botoșaniul a arătat un apetit ofensiv ceva mai mare, însă un joc în deplasare în care antrenorul se află în tribune nu e niciodată ușor. Specialiștii caselor de pariuri consideră că Iașul este ușor favorit, având avantajul terenului propriu, însă gazdele au nevoie de un meci fără erori defensive majore. Recomandarea mea de pariu pe acest meci este sub 2,5 goluri în partidă, cu o cotă de 1,70 la Superbet. Nu cred că vom vedea multe goluri, ambele cluburi din Moldova fiind interesate mai mult să nu piardă al doilea joc consecutiv. Un pariu alternativ este cel pe sub 5,5 goluri în meci, peste 0,5 goluri în meci și Botoșani câștigă sau face egal, totul cu o cotă de 2,00, de asemenea la Superbet.
Statistici Poli Iași vs FC Botoșani
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | ACSM Politehnica Iași | FC Botoșani |
---|---|---|
Iată și cum arată clasamentul din Superligă după prima etapă:
Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|