Informații Polonia vs Austria
Echipele care au pierdut primele meciuri din cadrul Grupei D de la Campionatul European, Polonia și Austria, se luptă în joc direct pentru a rămâne în cursa pentru calificarea în optimile de finală. Partida este programată vineri, 21 iunie, pe stadionul Olimpic din Berlin, de la ora 19:00, ora României, iar principalele case de pariuri de la noi îi văd favoriți la victorie pe austrieci, cu 61% șanse de a se impune.
-
Polonia3.52.15Austria
Polonia vs Austria – Analiză, Forme, Jucători
Așa cum am văzut, Polonia și Austria sunt perdantele primei etape de la Euro 2024, Grupa D. Dacă polonezii au fost învinși de Olanda cu scorul de 2-1, austriecii au pierdut la limită, scor 0-1, duelul cu Franța, unicul gol fiind de fapt un autogol.
Polonia, care s-a calificat cu mari emoții la turneul final, ar trebui să se poată baza din nou pe superstarul Robert Lewandowski, absent din cauza unor probleme medicale în primul joc.
În fața Olandei, polonezii au avut o posesie de numai 34% și au încercat mai puțin de 300 de pase, cu o precizie aproximativă de 78%. Au avut însă 12 șuturi, dintre care 7 pe spațiul porții, din acest punct de vedere fiind mai periculoși decât adversarii care i-au învins. Polonia a încheiat meciul fără cartonaș primit, ceea ce arată o disciplină exemplară în joc.
Adversara de vineri, reprezentativa Austriei, a avut o evoluție bună cu Franța, pierzând în urma autogolului lui Wober, care a trimis în propria poartă balonul centrat de Mbappe. Altfel, Austria a confirmat forma bună din pregătiri având 52% posesie cu Franța și 476 de pase, cu o precizie de 84%.
Austriecii au comis însă nu mai puțin de 18 faulturi, încasând 6 cartonașe galbene într-un joc în care au încercat să se impună prin determinare.
În ultimele meciuri directe, disputate în 2019, am avut o remiză în Polonia și o victorie poloneză în deplasare cu scorul de 1-0
ECHIPELE PROBABILE
Polonia: Szczesny – Bednarek, Salamon, Kiwior – Frankowski, Szymanski, Romanczuk, Zielinski, Zalewski – Swiderski, Buksa
Austria: Pentz – Posch, Danso, Wober, Mwene – Seiwald, Grillitsch – Laimer, Baumgartner, Sabitzer – Arnautovic
Iată și cum arată Grupa D, de la Euro 2024, din care fac parte cele două formații, după meciurile din prima etapă:
- Olanda 3 puncte
- Franța 3 puncte
- Polonia 0 puncte
- Austria 0 puncte
Unde poți urmări Polonia vs Austria
Meciul dintre Polonia și Austria, joc contând pentru etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European 2024, Grupa A, va avea loc vineri, 21 iunie, de la ora 19:00, ora României. Partida se joacă pe stadionul olimpic din Berlin. La TV, meciul va fi transmis la noi pe postul ProTV, cel care va televiza toate jocurile de la turneul final.
Concluzii și Ponturi Polonia vs Austria
Austria este favorită la casele de pariuri pentru victorie, însă se anticipează un joc echilibrat, mai ales că miza este una importantă. De aceea, voi merge pe o recomandare de pariu ceva mai sigură, adică ambele echipe marchează cu o cotă de 1,75 la Superbet. Dacă vrei să riști ceva mai mult pe un alt tip de pariu, îți recomand peste 11,5 faulturi și peste 1,5 cartonașe pentru Austria în meci, totul cu o cotă de 2,45 la Superbet.
Statistici Polonia vs Austria
Ca de obicei, și-am pregătit mai jos o serie de date relevante și actualizate pentru a te ajuta în pregătirea pariului tău pe această partidă:
Statistică | Polska | Austria |
---|---|---|