Informații Rapid vs Petrolul
Un nou episod din Primvus Derby se joacă vineri seară, iar de această dată ambele rivale sunt sus în clasament și se luptă pentru califivcarea în play-off. Partida Rapid București vs Petrolul Ploiești, din etapa a 18-a a Superligii, este programată vineri, 29 noiembrie, de la ora 20:45, iar principalele case de pariuri de la noi anticipează o victorie a gazdelor, care au 64% șanse de a se impune.
-
Rapid2.174.1Petrolul
Rapid vs Petrolul – Analiză, Formă
Primvus Derby pune față în față două rivale care sunt în luptă directă pentru calificarea în play-off, astfel că mă aștept la un joc de calitate, dar și la multă intensitate.
Rapidul lui Șumudică gâfâie din punct de vedere al jocului, dar rezultatele vin. 4 victorii și două remize în ultimele 6 meciuri reprezintă un bilanț bun, iar giuleștenii au ajuns pe locul 6 în clasament.
De cealaltă parte, Petrolul pare în cădere de formă, mai ales după ce a pierdut duelul cu Dinamo, din runda precedentă, prahovenii căzând pe 8 în clasamentul Superligii.
În meciul tur, de la Ploiești, Petrolul s-a impus cu 1-0, astfel că rapidiștii au și o dorință de revanșă în acest moment.
Unde poți urmări Rapid vs Petrolul
Partida Rapid București vs Petrolul Ploiești, din etapa a 18-a a Superligii, este programată vineri, 29 noiembrie, de la ora 20:45. Jocul poate fi urmărit la TV de fani și microbiști pe posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Concluzii și Ponturi Rapid vs Petrolul
Gazdele de la Rapid încep meciul din postura de favorite ale caselor de pariuri, însă cred că jocul va fi unul echilibrat. Recomandarea mea de pariu este sub 2,5 goluri în meci, cu o cotă de 1,55 la Superbet.
Dacă vrei o alternativă la acest pariu, ai putea încerca unul pe ambele echipe marchează, cu o cotă de 2,15 la Superbet.
Statistici Rapid vs Petrolul
Ca de obicei, mai jos ai informațiile statistice care te vor ajuta în pregătirea pariului tău:
Statistică | FC Rapid București | FC Petrolul Ploieşti |
---|---|---|
Iată și cum arată clasamentul la zi din Superligă:
Poziție | Echipă | MJ | V | E | Î | Golaveraj | Pct. |
---|---|---|---|---|---|---|---|