Cote Euro 2024
Campionatul European din 2024 se joacă în Germania în perioada 14 iunie – 14 iulie, iar fanii fotbalului continental, dar nu numai, așteaptă regalul fotbalistic din vară. Pentru pariori, un turneu final de o asemenea amploare reprezintă o oportunitate rară pentru a face pariuri spectaculoase. În materialul ce urmează vom discuta despre ce cote oferă casele de pariuri pentru câștigarea Euro 2024, grupele de la Euro 2024, grupa din care face parte România, pronosticuri și predicții pentru Euro 2024. Vom încerca să îți prezentăm cât mai multe informații, pentru ca tu să poți face pariuri cu cote cât mai bune pe meciurile de la Campionatul European din 2024, dar și cu șanse maxime de câștig.
Cote Pariuri Euro 2024
Grupele Campionatului European 2024 au o distribuție foarte interesantă, ceea ce înseamnă că în fiecare rundă vom avea atât partide cu favorite clare, așa cum sunt meciurile Germaniei din Grupa A sau cele ale Angliei din Grupa C, dar și derby-uri tari, precum un Spania – Croația încă din prima etapă sau un Spania – Italia în runda a doua, sau chiar jocuri între outsidere care au potențialul de a modifica radical clasamentul unei grupe, precum un Polonia – Austria sau un Turcia – Georgia.
Cote Pariuri Meciuri Euro 2024
Data | Meci | Cote: |
---|---|---|
14/07/2024 22:00 | Spania Anglia |
|
Casa de pariuri: WINBET | Cote Euro 2024: 11.07.2024
Faza grupelor de la Euro 2024 va fi, probabil, cea mai intensă, atât prin numărul mare de meciuri ce sunt programate, cât și prin schimbarea continuă a dinamicii din grupe, pe măsură ce punctele se adună sau, de ce nu, se pierd complet neașteptat.
Următoarele meciuri vor avea loc în faza de grupe de la Euro 2024:
Grupa A
Germania – Scoția
Ungaria – Elveția
Germania – Ungaria
Scoția – Elveția
Elveția – Germania
Scoția – Ungaria
Grupa B
Spania – Croația
Italia – Albania
Croația – Albania
Spania – Italia
Albania – Spania
Croația – Italia
Grupa C
Slovenia – Danemarca
Serbia – Anglia
Slovenia – Serbia
Danemarca – Anglia
Anglia – Slovenia
Danemarca – Serbia
Grupa D
Polonia – Olanda
Austria – Franța
Polonia – Austria
Olanda – Franța
Olanda – Austria
Franța – Polonia
Grupa E
ROMÂNIA – Ucraina
Belgia – Slovacia
Slovacia – Ucraina
Belgia – ROMÂNIA
Slovacia – ROMÂNIA
Ucraina – Belgia
Grupa F
Turcia – Georgia
Portugalia – Cehia
Georgia – Cehia
Turcia – Portugalia
Georgia – Portugalia
Cehia – Turcia
Dacă te gândești să faci pariuri pe meciurile cu cote bune de la Euro 2024, avem pentru tine câteva analize utile:
- Cote Pariuri Germania vs Scoția
- Cote Pariuri Serbia vs Anglia
- Cote Pariuri Spania vs Croația
- Cote Pariuri România vs Ucraina
- Cote Pariuri România vs Belgia
- Cote Pariuri România vs Slovacia
Cote câștigare Euro 2024
Ca de obicei, atunci când vorbim despre un turneu final, fie că este vorba despre un Campionat European sau un Campionat Mondial, vorbim despre echilibru, dar și despre grupul naționalelor favorite. Iar în cazul nostru, cele mai mici cote în cursa pentru câștigare de la Euro 2024 le au Anglia și Franța, urmate de Germania și de Spania. Sunt, desigur, ”granzii” Europei la nivel fotbalistic și chiar dacă surprizele nu sunt excluse niciodată, nu poți privi mai departe de aceste reprezentative.
Cote Câștigare Euro 2024 | Cea mai bună cotă | Casa de Pariuri |
---|---|---|
Anglia | 2,14 | |
Spania | 1,63 |
Dacă ne uităm peste ofertele caselor de pariuri privind cotele pentru câștigarea Euro 2024 vom observa că România nu doar că nu figurează printre favorite, ci că elevii lui Iordănescu sunt în grupul outseiderelor, echipe care au șanse doar teoretice de a se impune în Germania.
De fapt, dacă ne uităm peste întreaga listă cu Cote Euro 2024, vedem că România e văzută de experții caselor de pariuri drept favorita numărul 20 pentru câștigarea competiției. Din Grupa Euro 2024 din care face parte și România, doar Slovacia e cotată cu șanse mai mici de a câștiga turneul. Belgia și Ucraina sunt văzute drept echipe mai bune.
Cote Golgheter Euro 2024
Cote Golgheter Euro 2024 | Cea mai bună cotă | Casa de Pariuri |
---|---|---|
Harry Kane | 3,15 | |
Jamal Musiala | 13,00 | |
Dani Olmo | 3,65 | |
Georges Mikautadze | 13,00 | |
Cody Gakpo | 13,00 |
Chiar dacă nu am primit încă de la casele de pariuri cote pentru câștigarea titlului de cel mai bun marcator, în momentul în care vorbim despre posibilul golgheter al turneului final, lucrurile sunt din nou destul de simple. Este evident că trebuie să fie un atacant sau un jucător ofensiv de talie mondială, dar și care să evolueze pentru o națională suficient de puternică pentru a câștiga meciuri și a ajunge în fazele superioare ale competiției.
Iar dacă ne uităm peste naționalele cu cele mai bune cote pentru câștigare Euro 2024 observăm că favoriții la titlul de golgheter provin din acest grup de echipe puternice. Francezul Mbappe și englezul Kane sunt marii favoriți, în timp ce Cristiano Ronaldo figurează în topul jucătorilor cu potențial de a marca multe goluri mai mult prin prisma CV-ului său decât datorită unei forme ieșită din comun.
Cote Cel Mai Bun Jucător la Euro 2024
Pariurile pe cel mai bun jucător sunt asemeni celor pe golgheter. De fapt, de multe ori vorbim despre aceiași oameni, însă cotele sunt diferite. Cotele sunt mai bune când faci pariuri pe cel mai bun jucător:
Cote Cel Mai Bun Jucător Euro 2024 | Cea mai bună cotă | Casa de Pariuri |
---|---|---|
Fabian Ruiz | 7,50 | |
Lamine Yamal | 2,77 | |
Jude Bellingham | 9,50 | |
Rodri | 4,50 | |
Dani Olmo | 6,00 |
Predicții și Pronosticuri Euro 2024
Pronosticurile antepost sunt printre cele mai dificile și mai frumoase din această lume a pariurilor sportive. Asta pentru că este foarte dificil să anticipezi cu săptămâni sau chiar luni forma unor jucători, însă nu și imposibil, iar munca aceasta de research, mai ales atunci când vine cu răsplata unui pariu reușit, este cu atât mai utilă și fructuoasă.
În cazul pronosticurilor pe Euro 2024 trebuie să iei în considerare o mulțime de lucruri, de la valoarea individuală a jucătorilor și capacitatea selecționerului, la riscul de accidentare și oboseala acumulată după un sezon lung și obositor.
Pronosticuri Golgheter Euro 2024
Principalii favoriți la câștigarea titlului de golgheter al Euro 2024 sunt în acest moment Kyllian Mbappe, superstarul Franței, și Harry Kane, cel mai bun marcator din istoria Angliei și omul care a bătut recorduri ofensive chiar și într-un sezon de uitat pentru Bayern Munchen.
-
Cotă:Pariază la WinBet7,50
Harry Kane are parte de un sezon excepțional în Germania. Atacantul în vârstă de 30 de ani s-a transferat în 2023 la Bayern Munchen și a depășit absolut toate așteptările. Deși sezonul în Bundesliga încă nu a luat sfârșit, Kane conduce topul celor mai buni marcatori, având 32 de goluri marcate în cele 29 de meciuri jucate în prima ligă din Germania. În total, pentru Bayern, englezul a marcat 39 de goluri în 39 de meciuri în acest sezon. Șapte dintre acestea au fost marcate în 9 meciuri de Champions League.
Așadar putem spune că Harry Kane este într-o formă excepțională. Dacă luăm în considerare și faptul că are în spate una dintre cele mai tari echipe de la Euro, vedem că șansele sale de a câștiga titlul de golgheter la această competiție sunt destul de mari.
Și mai e un lucru de care trebuie să ținem cont. Harry Kane va juca practic ”acasă”. Englezul cunoaște acum Bundesliga, știe stadioanele din această țară și cu siguranță și-a câștigat și câțiva fani printre localnici. Toate acestea vor face ca el să se obișnuiască mult mai ușor cu vremea, terenurile, atmosfera, cu tot.
Este un avantaj enorm, pe care Kane îl va avea în fața unor jucători precum Mbappe sau Ronaldo. Și sunt șanse mari să fie un avantaj decisiv. Anglia joacă într-o grupă cu Serbia, Slovenia și Danemarca. Sunt țări pe care Anglia le poate învinge ușor. Cel mai important, sunt echipe împotriva cărora Kane poate marca foarte multe goluri.
Dacă te întrebi cine iese golgheter la Euro 2024, poți citi o analiză mult mai detaliată pe site-ul nostru.
Pronosticuri Grupe Euro 2024
În ceea ce privește grupele de la Euro 2024, lucrurile pot fi puțin diferite și nu doar prin prisma faptului că sunt 24 de echipe calificate la turneul final, ci pentru că 16 dintre ele se califică în 16-imile de finală. Asta înseamnă că în faza eliminatorie merg echipele de pe primele două locuri din clasamentele finale ale grupelor, dar și cele mai bune patru reprezentative de pe locurile 3.
Pe scurt, Germania și Elveția sunt favoritele Grupei A, Spania, Italia și Croația ar putea ieși din Grupa B, Anglia și Serbia din Grupa C, Franța și Olanda sunt favoritele Grupei D, cu Polonia în rândul echipelor ce pot termina cu succes pe 3, din Grupa E se desprind Belgia, Ucraina și Româna, iar din Grupa F vorbim despre favoritele Portugalia și Cehia.
Grupele Euro 2024 | Câștigă Grupa | Cote Euro 2024 | Casa de Pariuri |
---|---|---|---|
Grupa A | Germania | 1,37 | |
Grupa B | Spania | 1,70 | |
Grupa C | Anglia | 1,37 | |
Grupa D | Franța | 1,55 | |
Grupa E | Belgia | 1,35 | |
Grupa F | Portugalia | 1,40 |
Pronosticuri Câștigare Euro 2024
-
Cotă:Pariază la Superbet1,63
Dintre cele 4 echipe calificate în semifinalele Euro 2024, Spania a fost echipa cea mai constantă, cu cel mai consistent joc. Punctul forte al spaniolilor a fost de altfel echipa. Deși au foarte mulți jucători de top, niciunul dintre aceștia nu a ieșit neapărat în evidență cu execuțiile sale personale. Mai degrabă, întreg mecanismul a mers perfect.
Asta nu înseamnă bineînțeles că jucătorii Spaniei nu sunt în formă. Spania a câștigat cea mai grea grupă de la Euro 2024, o grupă în care a jucat cu Italia, Croația și Albania, și pe care au câștigat-o cu număr maxim de puncte și fără ca măcar să încaseze vreun gol.
Mai departe, în optimi, Spania a demolat Georgia cu un 4-1 care a fost cel mai mare scor al acestei faze a competiției, apoi a mers în sferturi unde a controlat meciul cu Germania, câștigându-l în prelungiri.
În semifinale, ibericii îi vor întâlni pe francezi. Spania și Franța s-au întâlnit de 36 de ori până acum. 16 partide au fost câștigate de Spania, 13 de Franța și 7 s-au terminat la egalitate. Însă cea mai importantă e forma de la această competiție. Franța nu a impresionat deloc până acum, vedetele sale fiind destul de șterse. Sunt așadar șanse foarte mari ca Spania să se califice în finală. Acolo va întâlni câștigătoarea dintre Olanda și Anglia, însă și aceste 2 echipe sunt, ca formă, cu mult sub spanioli.
Spania are în acest moment cele mai mari șanse să câștige Euro 2024. Cota oferită de WinBet pentru acest succes al spaniolilor nu e deloc mică. E 3,00, o cotă care poate fi profitabilă.
Dacă mergem mai departe și vorbim deja despre favoritele la câștigarea turneului final, ei bine câteva pronosticuri pentru câștigătoarea Euro 2024 sunt următoarele. Franța și Anglia par cele mai solide naționale în acest moment prin prisma numelor pe care le au în lot. Însă Germania a fost mai mereu campioană la coeziune, în timp ce Spania domină prin calitatea jocului practicat de fotbaliștii iberici. Portugalia lui Cristiano Ronaldo sau Belgia lui Kevin De Bruyne sunt radicalii liberi care au potențial de a reuși surpriza, dar despre care e greu să poți anticipa încotro vor merge din punct de vedere al rezultatelor.
Pariuri Euro 2024
-
SUPERBETAlte avantaje
- Marjă la pariuri pe Euro 2024: 4,90%
- Gamă largă de pariuri sportive
- Posibilitatea de a paria pe meciuri cu mult timp înainte
- Live Streaming
- Promoții cu cote cu marjă 0%
-
BETANOAlte avantaje
- Marjă la pariuri pe Euro 2024: 5,11%
- Live Streaming
- Gamă largă de pariuri sportive
- Bonus progresiv la pariuri
- Bet Builder
- Posibilitatea de a paria pe meciuri cu mult timp înainte
-
WINBETAlte avantaje
- Marjă la pariuri pe Euro 2024: 9,09%
- Bonus fără depunere la pariuri
- Bonus fără rulaj
- Cote mărite
Dacă te-ai decis că vrei să faci pariuri Euro 2024, trebuie să încerci să îți maximizezi șansele de câștig. Iar acest lucru îl poți face doar dacă alegi să pariezi pe platformele care funcționează legal în România (care oricum oferă cele mai bune cote Euro 2024) și dacă alegi să profiți de cele mai bune oferte.
De regulă, mai ales în preajma competițiilor semnificative din fotbalul mondial, casele de pariuri vin cu o serie de oferte foarte bune pentru jucători. Bonusul de bun venit poate fi mai atractiv decât în alte perioade din an și este un moment cum nu se poate mai bun să profiți de oferte pentru un astfel de bonus cât mai generos.
De asemenea, urmărește ofertele zilnice pentru vor apărea cu siguranță și ofertele cu cote mărite, iar nu în cele din urmă ar trebui să fii atent la marja casei de pariuri, adică acel comision pe care platformele îl opresc. Cu cât comisionul este mai mic, cu atât câștigul potențial al jucătorilor este mai mare.
Sfaturi și Ponturi Pariuri Euro 2024
Ponturile pentru pariuri pe Euro 2024 se împart în două categorii mari, cele generale și cele specifice.
Dacă vorbim despre ponturi generale, trebuie să începem cu legalitatea platformei de pariuri pe care joci. Este obligatoriu ca platforma să fie înregistrată și să funcționeze legal în România, așa cum se întâmplă cu cele mai mari case de pariuri. Acest lucru contează mult pentru că doar legalitatea îți garantează că banii tăi nu vor fi furați, iar un eventual câștig este și plătit de casa de pariuri fără probleme.
Al doilea pont important este bugetul. Întotdeauna trebuie să joci la pariuri doar banii pe care îți permiți să îi pierzi, iar cel mai bun prieten în acest caz este bugetul. Îți recomand cu tărie să îți stabilești un buget pentru competiție, iar apoi din acesta să împarți suma alocată pe meciuri sau pe faze ale turneului, iar dacă ai prins o serie mai puțin reușită să știi să de oprești fără a depăși bugetul oricât de bune ar părea perspectivele de câștig.
Pentru ponturile specifice de pariuri trebuie neapărat să ai în vedere tipul de pariu pe care îl faci.
Un pariu antepost pe câștigarea Euro 2024 sau pe obținerea titlului de golgheter se face fără foarte multe informații la dispoziție, motiv pentru care research-ul este obligatoriu și de dorit a fi cât mai detaliat.
Pariurile pe meciurile de la Euro 2024 trebuie să țină neapărat cont de faza în care se dispută meciul, pentru că un joc din prima rundă a fazei grupelor poate fi mai deschis, în timp ce un meci din etapa a treia este tratat cu maximă atenție pentru că, de regulă, atunci se decid calificatele în 16-imi. De asemenea, un meci din faza eliminatorie, când fiecare pas greșit este și ultimul, va fi gestionat complet diferit față de unul din grupe unde ai încă timp să îndrepți erorile.
Tot aici trebuie să ai în vedere strategiile pe care unele echipe și le fac. Fiind vorba despre un turneu final, există un tablou care este deja cunoscut. Echipele din Grupa A știu cu cine pot juca din 16-imi în funcție de locul ocupat în clasamentul final, iar mai departe pot fi anticipați adversarii din următoarele faze. Prin urmare, atunci când pariezi pe un joc din grupele Euro 2024 trebuie să te informezi foarte bine și cu privire la strategia fiecărei echipe având în vedere faptul că orice națională vrea să ajungă cât mai departe.
În mod similar, pentru partidele din fazele superioare, eliminatorii direct, trebuie să privești dincolo de nume sau reputație și să te uiți către forma de moment, tablou de meciuri, nivel de oboseală sau, de ce nu, de prospețime al jucătorilor, de suspendări și accidentări plus alte aspecte ce țin de evoluția imediată a unei echipe.
Despre Euro 2024
Turneul final al Campionatului European din 2024 se va juca în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie. Naționala României revine la un European după o lungă pauză și a fost repartizată în Grupa E, una abordabilă din punct de vedere al posibilității de calificare în faza eliminatorie.
Cine a câștigat Euro 2020?
Euro 2020 s-a jucat în vara lui 2021 din cauza pandemiei de Covid-19 și, pentru că a fost o ediție aniversară, a fost un turneu cu meciuri găzduite de mai multe țări, inclusiv România organizând patru partide. Naționala Italiei a câștigat în 2021 al doilea titlu european din istorie după o victorie chinuită, la loviturile de la 11 metri, cu Anglia chiar la Londra.
Program Complet Euro 2024
Acesta este programul complet al ediției din acest an a Campionatului European de fotbal.
Program Grupe Euro 2024
14 iunie
- 1. Germania vs Scoția (Munchen), ora 22:00
15 iunie
- 2. Ungaria vs Elveția (Koln), ora 16:00
- 3. Spania vs Croația (Berlin), ora 19:00
- 4. Italia vs Albania (Dortmund), ora 22:00
16 iunie
- 5. Polonia / Țara Galilor / Finlanda / Estonia vs Olanda (Hamburg), ora 16:00
- 6. Slovenia vs Danemarca (Stuttgart), ora 19:00
- 7. Serbia vs Anglia (Gelsenkirchen), ora 22:00
7 iunie
- 8. România vs Israel / Bosnia / Ucraina / Islanda (Munchen) ora 16:00
- 9. Belgia vs Slovacia (Frankfurt), ora 19:00
- 10. Austria vs Franța (Dusseldorf), ora 22:00
18 iunie
- 11. Turcia vs Georgia / Grecia / Kazahstan / Luxemburg (Dortmund), ora 19:00
- 12. Portugalia vs Cehia (Leipzig), ora 22:00
19 iunie
- 13. Croația vs Albania (Hamburg), ora 16:00
- 14. Germania vs Ungaria (Stuttgart), ora 19:00
- 15. Scoția vs Elveția (Koln), ora 22:00
20 iunie
- 16. Slovenia vs Serbia (Munchen), ora 16:00
- 17. Danemarca vs Anglia (Frankfurt), ora 19:00
- 18. Spania vs Italia (Gelsenkirchen), ora 22:00
21 iunie
- 19. Slovacia vs Israel / Bosnia / Ucraina / Islanda (Dssseldorf), ora 16:00
- 20. Polonia/ Țara Galilor/Finlanda / Estonia vs Austria (Berlin), ora 19:00
- 21. Olanda vs Franța (Leipzig), ora 22:00
22 iunie
- 22. Georgia / Grecia / Kazahstan / Luxemburg vs Cehia (Hamburg), ora 16:00
- 23. Turcia vs Portugalia (Dortmund), ora 19:00
- 24. Belgia vs România (Koln), ora 22:00
23 iunie
- 25. Elveția vs Germania (Frankfurt), ora 22:00
- 26. Scoția vs Ungaria (Stuttgart), ora 22:00
24 iunie
- 27. Croația vs Italia (Leipzig), ora 22:00
- 28. Albania vs Spania (Dusseldorf), ora 22:00
25 iunie
- 29. Olanda vs Austria (Berlin), ora 19:00
- 30. Franța vs Polonia/ Țara Galilor/Finlanda / Estonia (Dortmund), ora 19:00
- 31. Anglia vs Slovenia (Koln), ora 22:00
- 32. Danemarca vs Serbia (Munchen), ora 22:00
26 iunie
- 33. Slovacia vs România (Frankfurt), ora 19:00
- 34. Israel / Bosnia / Ucraina / Islanda vs Belgia (Stuttgart), ora 19:00
- 35. Cehia vs Turcia (Hamburg), ora 22:00
- 36. Georgia / Grecia / Kazahstan / Luxemburg vs Portugalia (Gelsenkirchen), ora 22:00
Programul optimilor
29 iunie
- 37. 2A vs 2B (Berlin), ora 19:00
- 38. 1A vs 2C (Dortmund), ora 22:00
30 iunie
- 39. 1C vs 3D/E/F (Gelsenkirchen), ora 19:00
- 40. 1B vs 3A/D/E/F (Koln), ora 22:00
1 iulie
- 41. 2D vs 2E (Dusseldorf), ora 19:00
- 42. 1F vs 3A/B/C (Frankfurt), ora 22:00
2 iulie
- 43. 1E vs 3A/B/C/D (Munchen), ora 19:00
- 44. 1D vs 2F (Leipzig), ora 22:00
Program Sferturi
5 iulie
- 45. W39 vs W37 (Stuttgart), ora 19:00
- 46. W41 vs W42 (Hamburg), ora 22:00
6 iulie
- 47. W40 vs W38 (Dusseldorf)
- 48. W43 vs W44 (Berlin)
Program Semifinale
9 iulie
- 49. W45 vs W46 (Munchen), ora 22:00
10 iulie
- 50. W47 vs W48 (Dortmund) , ora 22:00
Finala Euro 2024 va avea loc pe data de 14 iulie. Meciul se va juca pe stadionul celor de la Bayern Munchen.
FAQ
Când începe Euro 2024?
Campionatul European din Germania va debuta pe 14 iunie și se va încheia pe 14 iulie 2024.
Câte grupe sunt la Euro 2024?
Sunt șase grupe de câte patru formații, un total de 24 de echipe fiind calificate la acest turneu final.
Este România calificată la Campionatul European?
Da, naționala României este calificată și va juca la Euro 2024 în Grupa E, alături de Belgia, Ucraina și Slovacia, iar dacă vrei să citești predicții și pronosticuri pentru aceste meciuri, o poți face pe site-ul nostru.
Cine transmite Euro 2024 live?
Toate meciurile de la Euro 2024 vor fi transmise în direct în România pe posturile Pro TV și Pro Arena.
Unde găsesc programul complet al meciurilor de la Campionatul European 2024?
Site-ul pariurișijocuri.ro îți oferă programul complet și detaliat al tuturor meciurilor de la Campionatul European din 2024.
Unde pot face pariuri pe Euro 2024?
Cele mai bune case de pariuri ce funcționează legal în România au Euro 2024 în oferta lor, iar noi avem pregătite pentru tine predicții și pronosticuri pentru meciurile din această competiție. Poți paria la casele recomandate de noi sau îți poți face propria analiză în funcție de interesele specifice.
Care este primul meci de la Campionatul European 2024?
Primul meci al Campionatului European va avea loc pe 14 iunie, când Germania va întâlni reprezentativa Scoției.
Pot paria pe meciurile României de la Euro 2024?
Sigur că da, cele trei meciuri pe care naționala României le joacă în faza grupelor sunt deja incluse în ofertele caselor de paruri importante din țară.
Unde pot găsi cote la pariuri pe echipele cu cele mai mari șanse de câștigare la Euro 2024.
Superbet, Winbet și Betano sunt trei dintre cele mai bune case de pariuri online unde găsești cote excelente la pariuri pe echipele cu cele mai mari șanse de câștigare la Euro 2024.